Yamaha Ténéré 700, aproape de intrarea în producție
Toți fanii categoriei adventure care se gândesc să își facă o nouă achiziție se întreabă cât mai durează până când va ieși pe piață noua motocicleta Yamaha Tènèrè 700. Așteptarea pare fără sfârșit, mereu este amânat produsul final, iar ceea ce se livrează presei este tot sub formă de prototip. Probabil ceea ce are legătură cu legendarele motociclete ce participau în raliul Dakar de la începutul anilor ’90 trebuie cântărit în cel mai mic detaliu, întrucât așa au procedat și cei de la Honda când au lansat actuala generație Africa Twin.
Noua motocicleta Yamaha Tènèrè 700 a apărut pentru prima dată sub numele de T7 Concept la EICMA 2016, ca în toamna anului trecut pulsul aventurierilor să mai fie ridicat o dată cu dezvelirea prototipului Ténéré 700 World Raid. Această ultimă variantă, cu un design agresiv și farul cu patru lumini LED, și-a făcut apariția zilele acestea în Queensland, Australia, la evenimentul “Tenere Tragics Bay to Bush Run 2018” (4-9 martie). Prezența motocicletei în Australia e prima parte dintr-o serie care va purta Tènèrè 700 prin mai multe zone ale planetei.
Motocicleta T7 are motorul cu doi cilindri în paralel de tip crossplane și 689cmc care e prezent și pe MT-07, setat pentru o livrare a cuplului în zona turațiilor joase. Spre deosebire de restul motocicletelor din clasa adventure, care sunt înclinate mai mult spre turism pe asfalt, noua motocicleta Tènèrè 700 pare mult mai capabilă în off-road, păstrând caracteristicile primelor modele Yamaha XT600 și XT660, cu o siluetă zveltă și înaltă. Amplasarea și forma șeii au fost optimizate astfel încât modelul să fie accesibil și celor care nu au pregătirea unui pilot de Dakar sau înălțimea de peste 1,80m.
Turneul de promovare va continua în Africa, America și – desigur – Europa, la datele ce vor fi anunțate pe site-ul oficial Yamaha. Tènèrè 700 e încă echipată cu carene, aripă și codiță din fibră de carbon, farul și cockpitul în stil Dakar, evacuarea finală Akrapovič. Ar fi frumos ca varianta de serie să le mențină, dar asta ar însemna anumite costuri pe care nu toți clienții ar fi dispuși să le achite.