Favorite Wish List 0 Cosul meu
Produse
WSBK: Kawasaki a dominat etapa din Thailanda
23 Mar

WSBK: Kawasaki a dominat etapa din Thailanda

Publicat de: Motoboom

Inclus din acest an in calendarul Campionatului Mondial de Superbike, circuitul Chang Thai din Thailanda a gazduit, in weekend-ul care tocmai s-a incheiat, cea de-a doua etapa din cadrul WSBK. Desi in testele din pre-sezon motocicleta celor de la Aprilia a obtinut cele mai bune rezultate, in cursele oficiale s-au impus rivalii de la Kawasaki.


Prima mansa a intrecerii thailandeze nu a avut istoric. Cel mai rapid in antrenamentele libere, dar si in calificari, Jonathan Rea a facut un tur de forta. Primele tururi au fost animate, dar apoi ecartul dintre Rea si rivalul sau de la Aprilia, Leon Haslam, a crescut incet dar sigur. Fara emotii, pilotul Kawasaki s-a indreptat spre un succes meritat.


Pe locul secund, la peste 6 secunde distanta, a sosit Leon Haslam, pilotul de la Aprilia remarcandu-se prin constanta aratata in primele doua etape din 2015. Ultima treapta a podiumul a fost completata Tom Sykes.


Cea de-a doua mansa a clasei Superbike a stat sub dominatia autoritara a aceluiasi Jonathan Rea. Nord-irlandezul a avut un start foarte bun, apoi a condus cursa de la inceput pana la final, marindu-si ecartul fata de Haslam si Lowes tur dupa tur. Asa cum ne-a obisnuit, Leon Haslam a ocupat din nou pozitia secunda, fiind singurul care pastreaza contactul cu Rea la general. Podiumul cursei secunde a fost completat de Alex Lowes de la Suzuki.


Urmatoarea etapa de Superbike este programata pe data de 12 aprilie, pe circuitul Aragon din Spania. Mai jos aveti rezultatul curselor (top 5) din Thailanda, precum si clasamentul general dupa cea de-a doua etapa a Campionatului Mondial de Superbike:


Cursa 1:


1. Jonathan Rea – Kawasaki Ninja ZX-10R
2. Leon Haslam – Aprilia RSV4 RF
3. Tom Sykes – Kawasaki Ninja ZX-10R
4.  Jordi Torres – Aprilia RSV4 RF
5. Sylvain Guintoli – Honda CBR1000RR SP


Cursa 2:


1. Jonathan Rea – Kawasaki Ninja ZX-10R
2. Leon Haslam – Aprilia RSV4 RF
3. Alex Lowes – Suzuki GSX-R1000
4. Jordi Torres – Aprilia RSV4 RF
5. Tom Sykes – Kawasaki Ninja ZX-10R


Clasamentul general WSBK la piloti (top5), dupa a doua etapa:


1. Jonathan Rea – Kawasaki – 95 p
2. Leon Haslam – Aprilia – 85 p
3. Tom Sykes – Kawasaki – 50 p
4. Sylvain Guintoli – Honda – 41 p
5. Jordi Torres – Aprilia – 39 p


Clasamentul general WSBK la constructori (top5), dupa a doua etapa:


1. Kawasaki – 95 p
2. Aprilia – 85 p
3. Ducati – 50 p
4. Honda – 43 p
5. Suzuki – 41 p