Favorite Wish List 0 Cosul meu
Produse
WSBK: A inceput noul sezon 2016 de Superbike
29 Feb

WSBK: A inceput noul sezon 2016 de Superbike

Publicat de: Motoboom

Campionatul Mondial de Superbike 2016 a debutat in weekend-ul care tocmai s-a incheiat cu prima etapa programata pe circuitul din Australia, Phillip Island. Principalele noutati ale sezonului 2016 sunt revenirea in competitie a constructorului japonez Yamaha, precum si revenirea fostului campion la MotoGP, Nicky Hayden, in saua motocicletei Honda.


Campionatul 2016 se anunta destul de interesant si atractiv, fiind destul de consistent din punct de vedere numeric (24 piloti) si valoric. Calendarul va fi mai lung decat cel de anul trecut, cuprinzand 14 etape, noutatile fiind reprezentate de revenirea in Germania, pe circuitul Lausitzring, si in Italia la Monza, renuntandu-se la etapa din Portugalia de la Portimao.


Asa cum se putea anticipa dupa testele din pre-sezon, la varf lucrurile au ramas neschimbate. Lupta in prima cursa a sezonului s-a dat intre pilotii Kawasaki si Ducati, intre cate s-a strecurat si pilotul Honda, Michael Van Der Mark. Cursa a fost o disputa permanenta intre Rea, Davies si van der Mark, secondati de Davide Giugliano. Pana la urma, Rea s-a impus in fata lui Chaz Davies si Van Der Mark.


Dupa victoria din prima mansa, britanicul Jonathan Rea s-a instalat din nou la conducerea cursei, pilotul Kawasaki fiind nevoit sa se apere de atacurile lui Chaz Davies pe toata durata cursei. Ceea ce parea o posibila victorie Ducati, a devenit un nou triumf al japonezilor de la Kawasaki, Rea anuntandu-si deja candidatura la un nou titlul mondial dupa prima dubla a sezonului 2016. Locul doi i-a revenit olandezului de la Honda, Michael van der Mark, dupa ce Davies a cazut in ultimul tur.


Mai jos aveti rezultatul celor doua manse (top 5) din Australia, precum si clasamentul general dupa prima etapa a Campionatului Mondial de Superbike:


Cursa 1:


1. Jonathan Rea – Kawasaki Ninja ZX-10R
2. Chaz Davies – Ducati 1199 Panigale R
3. Michael vd Mark – Honda CBR1000RR SP
4. Davide Giugliano – Ducati 1199 Panigale R
5. Tom Sykes – Kawasaki Ninja ZX-10R


Cursa 2:


1. Jonathan Rea – Kawasaki Ninja ZX-10R
2. Michael vd Mark – Honda CBR1000RR SP
3. Davide Giugliano – Ducati 1199 Panigale R
4. Nicky Hayden – Honda CBR1000RR SP
5. Sylvain Guintoli – Yamaha YZF R1


Clasamentul general WSBK la piloti (top5), dupa prima etapa:


1. Jonathan Rea – Kawasaki – 50 p
2. Michael vd Mark – Honda – 36 p
3. Davide Giugliano – Ducati – 29 p
4. Chaz Davies – Ducati – 26 p
5. Sylvain Guintoli – Yamaha – 21 p


Clasamentul general WSBK la constructori, dupa prima etapa:


1. Kawasaki – 50 p
2. Ducati – 36 p
3. Honda – 36 p
4. Yamaha – 21 p
5. BMW – 17 p
6. MV Agusta – 9 p
7. Aprilia – 7 p