Voge – o nouă marcă de motociclete ajunge în Europa
Evident că nu vă sună cunoscut numele Voge, dar cu siguranță vom auzi de el din ce în ce mai des. E vorba de o nouă marcă de motociclete produse – evident – în China, de grupul Loncin Motorcycle. Grupul chinez deține peste 8000 de brevete și are distribuitori în peste 100 de țări din toată lumea, iar acum motocicletele Voge au fost aduse și în pe vechiul continent. Voge a fost fondat în 2018, are pretenții de marcă premium și își propune “să dezvolte, să producă și să vândă motoare și motociclete de generație nouă”.
Loncin produce și motoarele pentru anumite modele BMW. Se pare că au învățat de la germani cum se face treaba și vin cu o “gamă de modele elevate, caracterizate prin prestații strălucitoare, tehnologie avansată, design modern, dorind totodată să le propună la un preț competitiv”. Pentru început au în gamă cinci modele, cu cilindreea între 300 și 500cmc. Sunt două naked-uri ce poartă numele de Brivido (300R și 500R), două modele adventure intitulate Valico (300DS și 500DS) și o motocicletă în stil clasic, Trofeo 300AC. Pe lângă aceste cinci modele cu motor convențional, există în catalogul lor și unul electric: ER10 White Ghost, care are o autonomie de 120km și o viteză maximă de 100km/h.
Cum Italia este cea mai mare piață pentru produsele pe două roți din Europa, Voge a deschis deja 200 de puncte de vânzare în 130 de orașe, dar vânzările se pot face și prin intermediu internetului. “E un moment emoționant pentru noi, cei care am acceptat provocarea atât de dificilă și de ambițioasă de a cuceri inimile motocicliștilor pasionați și exigenți”, a declarat reprezentantul Voge de pe piața italiană.
Sursa: Voge Italy