Favorite Wish List 0 Cosul meu
Produse
ULEIUL MOTUL LIME GREEN EDITION E VERDE ȘI MIROASE A TEI
12 Aug

ULEIUL MOTUL LIME GREEN EDITION E VERDE ȘI MIROASE A TEI

Publicat de: Motoboom

Compania de lubrifianți Motul este alegerea multor producători care au nevoie de un ulei de top în curse intense, cum ar fi MotoGP, Campionatul Mondial de Superbike, Campionatul Mondial de Anduranță, ș.a., dar și a motocicliștilor care vor ca motorul lor să aibă parte de un tratament de calitate cu un ulei ce îi prelungește viața.

Din parteneriatul încheiat între Motul și Kawasaki a rezultat acum un nou ulei pentru motocicletele ce se disting prin culoarea tradițională verde. Este o ediție specială Motul 10W-40 Lime Green cu miros de tei, care îi va face fericiți atât pe mecanicii de la service, cât și pe proprietar, atunci când se realizează schimbul.

Noul ulei a fost dezvoltat de Motul împreună cu inginerii de la Kawasaki, e pentru motoarele în patru timpi, se bazează pe tehnologia ester, fiind compatibil cu ambreiajul umed, oferind totodată o protecție excelentă la uzură a componentelor. Uleiul Motul Lime Green va ajunge la distribuitorii Kawasaki începând cu luna august. Prețurile nu au fost menționate.

La Motoboom puteți comanda întreaga gamă a motocicletelor Kawasaki, multe dintre modele având prețuri promoționale, precum și produsele Motul, de la uleiuri, la sprayurile pentru curățat/uns lanț de transmisie sau la produse pentru întreținere.