
Triumph Speed Twin – maniere moderne în aspect retro
Cel mai nou model lansat de Triumph e roadsterul din familia Bonneville ce poartă numele de Speed Twin, așa cum se intitula și prima motocicletă performantă cu doi cilindri în paralel a producătorului britanic scoasă pe piață în 1937. S-au scurs de atunci 82 de ani și iată că firma din Hinkley, celebrându-și moștenirea, introduce din primăvară acest minunat retro-clasic.
La proiectarea lui Speed Twin 1200 nu s-a plecat de la zero, el combină elementele de custom clasic ce se regăsesc la Street Twin cu confortul, atenția la detalii și ADN-ul legendarului Bonneville T120, dar și cu puterea și cuplul motorului de pe Thruxton.
Principala grijă a inginerilor a fost ca Speed Twin să exceleze la manevrabilitate. În ciuda aspectului clasic, trebuia să se piloteze ca un roadster modern, iar pentru aceasta s-a folosit un cadru nou, bazat pe cel care e pe sportivul Thruxton R, completat de o furcă și amortizoare “stereo” reglabile. Are, de asemenea, jante din aliaj ușor pe 17 inchi încălțate cu Pirelli Rosso Corsa 3 și frâne de la Brembo, cele de față cu două discuri și patru pistonașe pe etrier.
Dar, spre deosebire de Thruxton, Speed Twin cu ghidonul său lat și alt jug superior, pune pilotul într-o poziție ridicată, confortabilă. Șaua se află la o înălțime de 807mm, adică motocicleta e ușor de manevrat la viteze mici de aproape orice persoană.
Motoru cu doi cilindri în paralel de 1200cmc, 8 supape, carcasă de magneziu, răcire cu lichid și aprindere la 270 de grade e preluat de la Thruxton. Scoate 96 de cai putere la 6,750rpm și are un cuplu de 112Nm la 4,950rpm (cuplul e cu 40% mai mare decât la Street Twin), e conectat la o cutie de viteze cu 6 trepte și ambreiaj cu alunecare controlată. Dar motorul nu a fost preluat, pur și simplu, a beneficiat de multiple modificări și e cu 2,5kg mai ușor. De fapt, toată motocicleta - ce are o masă de 196kg la gol - e cu 10 kg mai ușoară decât Thruxton.
Triumph Speed Twin are trei moduri de pilotaj, control al tracțiunii care poate fi decuplat și ABS. Va fi disponibilă din primăvară la MotoBoom la un preț ce urmează a fi comunicat.