Triumph Rocket 3 a mai stabilit un record
Impunătorul roadster britanic a mai stabilit un record. Cu toate că nu este deloc ușor (291kg la gol), Triumph Rocket 3 R are accelerații și reprize fulminante: de la 0 la 60mph (0-96,5km/h) a fost înregistrat în numai 2,73 secunde, un timp fără egal în segmentul cruiserelor puternice, performanță demnă de un superbike.
Rocket 3 este motocicleta cu cel mai mare motor (2.458cmc) și cel mai mare cuplu (221Nm) care se fabrică în serie și e dotat cu toate sistemele electronice moderne, de la ABS și TC optimizate pentru viraje, la bord TFT cu conectivitate, moduri de pilotaj, control pentru plecarea din rampă, controlul vitezei de croazieră sau pornire fără cheie. Se fabrică în două versiuni, Rocket 3 R – roadster musculos cu un cuplu incredibil – și Rocket 3 GT, un confortabil și performant power cruiser cu prestanță. Componentele precum ghidonul, șaua, deflectorul de pe faruri sau scărițele, sunt compatibile pentru ambele versiuni, în plus există peste 50 de accesorii în catalogul Triumph pentru Rocket 3, de la genți laterale de 20 de litri, la geantă de rezervor sau parbriz mai înalt.
Triumph Rocket 3 GT este acum pe stoc la Motoboom și poate fi cumpărat cu 23.000 euro, iar Rocket 3 R costă 22.000 euro.
Â
Sursa: Official Triumph Motorcycles