Favorite Wish List 0 Cosul meu
Produse
Triumph Bonneville T100 2021 – mai ușor, motor mai puternic cu 10 cai
24 Feb

Triumph Bonneville T100 2021 – mai ușor, motor mai puternic cu 10 cai

Publicat de: Motoboom



Odată cu implementarea motorului Euro 5, Triumph Bonneville T100 a beneficiat de mai multe actualizări. Are mai multă putere, frâne mai bune, dotări în plus și păstrează același finisaj premium. 

Chiar dacă nu puterea e factorul determinant pentru distracție atunci când pilotezi o motocicletă din gama Modern Classics de la Triumph, inginerii au considerat că nu strică o îmbunătățire a performanțelor. În timp ce vechea versiune avea un motor de 55 de cai putere și o masă de 232 kg, noul model se prezintă mai slăbuț cu 4 kg. Numai motorul e mai ușor cu 2,9 kg, fiind schimbate în el piesele esențiale precum arborele cotit, arborii suplimentari de echilibrare, carcasa ambreiajului cu pereți mai subțiri sau capacul din magneziu de la arborele cu came. 

Propulsorul cu doi cilindri în paralel de 900 cmc e mai puternic cu 10 cai, având 65 cp la 7.400 rpm și un cuplu de 80 Nm disponibil la 3.750 rpm. Acesta se turează mai mult (zona roșie e cu 500 rpm mai ridicată) și are un consum mai scăzut, de 4,1 litri la 100 de kilometri. Rezervorul care conține 14,1 litri ar trebui să asigure o autonomie de cca 350 km.

Bonneville T100 2021 stă mai bine și la capitolul frânare, fiind echipat pe roata de față cu etrier Brembo cu două pistonașe și disc cu diametrul de 310 mm. Pe roata posterioară își face treaba un etrier Nissin cu disc de 255 mm.

Schimbate au fost furca (are cartuș de calitate superioară) și cele două amortizoare de pe basculă, așa că pierderea de greutate coroborată cu modificarea suspensiilor îl fac pe T100 mai agil și mai plăcut la pilotat. 

Controlul tracțiunii care se poate dezactiva sau priza USB sunt dotări standard, opțional putându-se comanda și controlul vitezei de croazieră. Bordul rămâne fidel stilului clasic, cu cadranele având rama cromată și indicatoare analog, în fiecare dintre cele două cadrane existând și un ecran LCD ce furnizează informații esențiale precum controlul tracțiunii, modul de pilotaj sau nivelul combustibilului. Cromul se regăsește generos pe mai multe componente: oglinzi, ghidon, grila farului, emblemele de pe rezervor sau aripa posterioară. Pentru a păstra imaginea generală, tehnologia LED nu e folosită decât pentru lampa din spate.

Triumph oferă pentru Bonneville T100 un kit de reducere a puterii pentru a fi condus de cei care au permis categoria A2, precum și 117 accesorii originale care pot personaliza acest model după dorința fiecărui proprietar, inclusiv soluții pentru transportul bagajelor sau un alt sistem de evacuare.   

Noul Bonneville T100 se fabrică în 3 culori: negru, roșu-alb și albastru-alb și deja se poate comanda la Motoboom la un preț ce urmează a fi comunicat.