Favorite Wish List 0 Cosul meu
Produse
Suzuki GSX-R1000 Origins – Gixxer într-o ediție limitată
24 Ian

Suzuki GSX-R1000 Origins – Gixxer într-o ediție limitată

Publicat de: Motoboom

Motocicleta Suzuki GSX-R1000 Origins – Gixxer într-o editie aniversara limitata de numai 33 de exemplare.


Vor fi numai 33 de exemplare din această editie aniversara limitată a lui GSX-R1000, cifra 33 reprezentând numărul anilor scurși din 1985, anul când cei de la Suzuki au scos legendara GSX-R750 ce era prima motocicleta stradală derivată direct din modelele concepute pentru circuit. Această editie aniversara se numește “Origins” și are exact schema de culori pe care o avea modelul prezentat în premieră la Salonul de la Koln din 1984 și pus în vânzare începând cu 1985.


Primul Gixxer 750 înmatriculabil era rezultatul experienței din lumea curselor de anduranță, în special din campionatul Bol d’Or, unde Suzuki are și în prezent cele mai multe curse câștigate. Motorul avea patru cilindri în linie, cu răcire mixtă pe aer și ulei - așa numitul SACS (Suzuki Advanced Cooling System) – și scotea 106 cai putere la 10.500 rpm. Cadrul din aluminiu de numai 8,1 kg îi permitea o masă de 179 kg (la gol) și prestații remarcabile pentru vremea respectivă: în 400 m atingea 200 km/h și 235 km/h viteză maximă.


Actualul “Gixxer” de 1000 de cmc a fost lansat anul trecut și Suzuki are cu el planuri foarte ambițioase: vrea să recâștige titlul de “regele motocicletelor superbike”. Sunt două variante, cea standard GSX-R1000 (care costă la MotoBoom 14.490 euro, TVA inclus) și GSX-R1000R (16.490 euro, TVA inclus). Ambele au același motor, cadru și carenaj, însă R e mai rafinată, cu sisteme electronice avansate, suspensii Showa și multe alte mici detalii (de exemplu, bateria cu litiu-ion e mai ușoară).


Versiunea aniversară “Origins” are la bază GSX-R1000R și se bucură în plus de câteva elemente distinctive: evacuare Akrapovic, carenă din carbon, capac de tip monopost ce acoperă șaua pasagerului, scărițe de curse reglabile în mai multe poziții, parbriz de tip “double boubble”, admisii de aer din carbon, protecție de aluminiu pentru levierul de frână și alte câteva elemente din aluminiu eloxat. Partea interesantă e că toate componentele originale (cele de serie) vin frumos ambalate într-o lădiță de lemn și sunt livrate odată cu motocicleta.