Favorite Wish List 0 Cosul meu
Produse
Studiu: folosirea sistemului de navigatie “adoarme” creierul
20 Apr

Studiu: folosirea sistemului de navigatie “adoarme” creierul

Publicat de: Motoboom

Sistemele de navigație prin satelit sunt foarte utile atunci când căutăm adrese sau suntem pe drumuri fără indicatoare, indiferent dacă e vorba de un navigator dedicat sau de o aplicație instalată pe smartphone. Ca și în cazul multor alte lucruri cu care te obișnuiești, e greu să îți aduci aminte cum era viața înainte de ele.

Un studiu realizat de cercetătorii de la o universitate londoneză arată, însă, că aceste instrumente scad concentrarea celor care le întrebuințează. Utilizatorii care au încredere în navigație nu iși folosesc acele părți ale creierului responabile de procesele decizionale și de organizare.

Pentru a ajunge la această concluzie s-au aplicat senzori cerebrali pe 24 de voluntari cărora li s-a cerut să traverseze cartierul Soho din Londra, cu și fără ajutorul navigatorului. Atunci când orientarea s-a făcut după metode tradiționale a fost înregistrată activitată cerebrală normală în hipotalamus și în lobii ce gestionează orientarea și memoria, fapt care nu s-a întâmplat atunci când s-au urmat automat indicațiile de pe display-ul navigatorului.

“Rezultatele noastre coerente au arătat că lobii parietali sunt responsabili de orientarea în spațiu, procesarea și integrarea informațiilor senzoriale, dar și de activitatea funcției motorii care te ajută să iei deciziile cele mai bune pentru a ajunge la destinație. Când tehnologia indică ceea ce ai de făcut, în aceste zone ale creierului nu mai e activitate”, explică Hugo Spiers, membru al Departamentului de Psihologie Experimentală de la University College London.