MotoGP 2017 – Rossi invinge la Assen
Încă o filă a istoriei motociclismului sportiv a fost scrisă de Valentino Rossi în acest weekend. Cea mai lungă carieră a unui motociclist de top înregistrază acum 20 de ani și 313 zile, cu toate astea “Doctorul” nu dă semne de oboseală. Este și a zecea victorie pe care o obține pe acest circuit.
Plecat din cea de-a doua coloană a grilei de start, italianul de la Movistar Yamaha a tras tare de la început și a ajuns în poziția a treia. Circuitul olandez este cunoscut pentru condițiile dure pe care le oferă, iar o ploaie ce a și-a făcut apariția în cea de-a doua pare a cursei a schimbat planurile multor piloți. Veteranul a rămas concentrat și s-a luptat cu compatriotul său Danilo Petrucci (Octo Pramac Racing) până în ultimul tur când motocicleta cu numărul 46 reușește să treacă prima cu un avans de numai 0,063 sec. Este victoria cu numărul 115 din cariera lui Rossi, ultima fiind obținută cu peste un an în urmă.
Alături de Valentino Rossi, pe podium s-au urcat Petrucci și Marc Marquez (Repsol Honda Team), lupta pentru clasamentul general fiind mai imprevizibilă ca niciodată cu Dovizioso în frunte (115 puncte), urmat de Vinales (111 pct.), Rossi (108 pct.) și Marquez (104 pct.).
“Este o victorie foarte importantă, nu numai pentru clasamentul din Campionat, ci și pentru sentimentul pe care ți-l dă – să fii din nou numărul unu după un an este fantastic. Pentru acest sentiment pilotez motociclete, pentru cum mă simt câteva ore după ce termin o cursă, în special după un an fără victorie. A fost o întrecere minunată, o luptă memorabilă cu Petrucci și pot spune că sunt fericit. Am lucrat împreună cu echipa pentru a modifica motocicleta și acum o pot pilota în stilul meu”, a declarat Rossi.