Favorite Wish List 0 Cosul meu
Produse
S-a anulat si Predeal Snowmobile Winter Cup
28 Feb

S-a anulat si Predeal Snowmobile Winter Cup

Publicat de: Motoboom

Dupa ce zilele trecute a fost amanata cupa Emfextrem Stana de Vale, destinata snowmobilelor, datorita stratului foarte mic de zapada, a venit randul si celeilalte competitii pentru snowmobile din Romania sa fie, de aceasta data, anulata.


Programata initial in mijlocul iernii, intre 25-27 ianuarie, cursa a fost mutata la inceputul lunii martie, tocmai in speranta ca va fi zapada, la munte zapada tinand de obicei pana prin aprilie.


Organizatorii facusera tot posibilul pentru ca acest concurs sa aibe loc. Traseele erau stabilite, la fel ca si logistica din Predeal, acolo unde mai multe zeci de sportivi din toata Europa trebuiau sa-si dea intalnire pentru aventura din Muntii Baiului.


Desi precipitatiile cazute la sfarsitul lunii ianuarie au dat sperante organizatorilor ca Predeal Snowmobile Winter Cup se va putea organiza fara probleme in weekend-ul 7-9 martie, lipsa zapezii i-a determinat pe organizatori sa anuleze competitia.