Favorite Wish List 0 Cosul meu
Produse
Review: Triumph Street Cup 2017
17 Mar

Review: Triumph Street Cup 2017

Publicat de: Motoboom

Știm cu toții că în ultima perioadă sunt la modă motocicletele construite în stil retro. Iar când vine vorba despre motociclete clasice, puțini constructori se pot lăuda că o fac mai bine decât cei de la Triumph. Băieții din Hinckley chiar știu să facă treabă bună în acest segment, o dovadă fiind și faptul că modelele “modern classic” reprezintă 68% din vânzările firmei. Un nou impuls e dat de proaspetele modele scoase anul trecut, cu un Bonneville T120 votat “Motocicleta anului 2016” de către cititorii publicației Rider Magazine.

 


În această gamă, cel mai vândut este noul Street Twin, o variantă mai mică, mai ușoară și mai ieftină a emblematicului Bonneville, Triumph declarând că mulți dintre cumpărători sunt piloți debutanți. Se pare că piața cere motociclete simple, accesibile, distractive și fabricate în dulcele stil clasic.


Întrucât este clar că această formulă funcționează, Triumph a pregătit pentru 2017 două noi modele construite pe baza lui Street Twin: un Street Scrambler în genul care i-ar fi plăcut lui Steve McQueen și un mai sportiv Street Cup. Desenat ca să amintească motocicletele preparate pentru întrecerile de stradă din Londra anilor 1960, noul Street Cup este redus la esența unui café racer, fără a se compara cu Thruxton în ceea ce privește performanțele, dimensiunile sau prețul. Trebuie văzut ca un Street Twin mai sportiv, nu ca un Thruxton mai mic.

 


Cu toate că preia de la Twin roțile, rezervorul, carcasa neagră a motorului și alte detalii cosmetice, Street Cup vine cu propriile componente: șaua cu “cocoașă” în stil café racer, panouri laterale de lângă șa gata să fie personalizate, un mic parbriz deasupra farului, oglinzi în capetele ghidonului, bord cu două cadrane, scărițe sportive în stilul Thruxton R, semnalizatoare în formă de glonț, dungi de vopsea aplicate manual și benzi colorate pe jante.


Diferențele nu sunt numai de ordin estetic. Cadrul lui Street Cup a fost ajustat ca să rezulte un alt unghi al furcii care se traduce într-un răspuns al direcției mai direct, poziția șeii punând pilotul mai sus și mai aproape de ghidon cu aproximativ trei centimetri. Nu are semighidoane, dar pentru a păstra aerul și poziția de condus caracteristică anilor 1960 e dotat cu un ghidon coborât în gen “Ace”, sportiv și confortabil în același timp. Pe față găsim o frână modernizată cu două pistonașe Nissin și un singur disc de 310mm, la fel ca la Street Twin și la Street Scrambler.

 


Performanțele motorului de 900 cmc sunt tot ca la Twin, adică avem 55 de cai putere la 5.900rpm și un cuplu de 80 Nm la 3.230rpm. Intervalul de service a fost extins pentru acest motor la 16.000km (10.000mile), rezultând costuri reduse cu întreținerea. Pentru posesorii de permis categoria A2 se poate instala un kit de reducere a puterii la 47cp. Cup beneficiază de o evacuare mai scurtă, mai ușoară și mai lată, de culoare negru mat. Accelerația este pe sistemul ride-by-wire, cu control al tracțiunii ce poate fi decuplat, ABS-ul e standard, pe față întâlnum o furcă de la Kayaba cu protecții de plastic ale jambelor de 41mm - fără posibilități de reglaj - și pe spate două amortizoare reglabile pe încărcare, toate cu o cursă de 120mm.

 


Accelerația ride-by-wire este calibrată delicat, cu un răspuns fin atunci când rotești manșonul și care ajută în cazul drumurilor denivelate sau la plecările de la semafor. Puterea vine treptat, majoritatea cuplului fiind disponibil între 2,250 și 4,750rpm, așa că pe drumurile virajate e o adevărată distracție să manevrezi cele 200kg (la gol) ale motocicletei. Masa redusă e ușor de frânat de singurul disc de pe față, chiar și în cazul coborârilor sprintene de pe serpentine. Distanța față de manșoane a ambelor leviere - atât cel de abreiaj, cât și cel de frână – este reglabilă, un detaliu pe care toți producătorii ar trebui să îl considere standard.

 


La viteze ridicate, micul deflector de deasupra farului e eficient pentru a devia mare a parte a vântului din zona pieptului. În astfel de cazuri, căștile retro ce arată grozav și care se potrivesc cu o asemenea motocicletă, nu sunt tocmai practice.


Noul Triumph Street Cup e chipeș, e bine gândit, cu finisări superioare precedentelor generații Bonneville. Au dispărut falsele carburatoare ce mascau sistemul de injecție, cromul de pe motor a fost înlocuit cu moderne componente din aluminiu lustruit. Aceasta este adevărata evoluție în cazul “retro”.


În funcție de preferințele cumpărătorilor, Street Cup poate atrage privirile îmbrăcat în varianta de culoare Racing Yellow/Silver Ice cu benzi pe jante de culoare galbenă, sau poate aluneca mai discret în varianta Jet Black/Silver Ice cu benzi aurii pe jante. Însă ambele versiuni au liniile de pe rezervor pictate manual.

Triumph Street Cup este disponibil in stocul MotoBoom la pretul final de 10.390 € (TVA inclus).