Favorite Wish List 0 Cosul meu
Produse
Regent – de moda retro nu scapă nici motocicletele electrice
04 Iul

Regent – de moda retro nu scapă nici motocicletele electrice

Publicat de: Motoboom

Regent Motorcycles e o proaspătă companie cu sediul în Gothenburg, Suedia, înființată în decembrie 2018 de către Jonathan Aström, cu scopul de a fabrica motociclete prietenoase cu mediul înconjurător. La începutul acestui an a prezentat un prim prototip ce poartă numele de No.1. Prototipul a fost finalizat și pus în vânzare acum, putând fi livrat cumpărătorilor în luna mai a anului 2020.


Cum tot mai multe motociclete electrice de pe piață încearcă să surprindă prin design modernist, suedezii de la Regent au ales calea opusă. No.1 are un stil retro, similar motocicletelor anilor ’50-’60. Puterea maximă va fi de 8 kW (11 c.p.) continuu sau 15 kW (20 c.p.) în vârf, suficientă pentru o viteză maximă de 120km/h.


Pachetul de baterii are 72V și 80Ah, oferind o capacitate de 6 6 kWh. Sunt cifre care nu transmit neinițiaților prea multe informații, însă cei care au condus o viață motociclete cu motor convențional sunt interesați de autonomie: aceasta va fi de 150km.


Regent No.1 cântărește numai 130kg, are un cadru de oțel, furcă standard și două amortizoare cromate pentru suspensia din spate. Roțile au dimensiunea de 18 inch, sistemul ABS e standard, iar funcția de regenerare e amplasată în butucul roții posterioare.


În ciuda aspectului retro, acest model are “ascunsă” tehnologie modernă: un ecran tactil pe bord, un modul GPS și un sistem antifurt. Regent No.1 va costa 9.500 euro.

 

Sursa: Regent Motorcycles