Record: Vincent Black Lightning vândut cu aproape 1 milion de dolari
Record: Motocicleta Vincent Black Lightning vanduta cu aproape 1 milion de dolari!
Modelul Black Lightning produs de Vincent-HDR în Marea Britanie era, la data apariției, cea mai rapidă motocicleta de serie. Având un motor cu doi cilindri în V, 998 cmc și o putere de 70 de cai, motocicleta s-a fabricat între 1948 și 1952, în doar 33 de exemplare. Unul din aceste exemplare, cel cu care Jack Ehret a doborât recordul de viteză în Australia în 1953 a fost vândut la licitație cu un preț de 929.000 de dolari.
Prețul constituie un nou record pentru un asemenea model, justificat – în parte de raritatea și de performanțele sale. Din cele 33 de modele construite, au rămas până astăzi numai 19. În anii ’50 ai secolului trecut, atingea o viteză maximă de aproximativ 200 km/h și se bătea de la egal la egal cu cele mai rapide automobile ale epocii, ca de exemplu Jaguar XK120.
Licitația a avut loc la firma specializată Bonham din Las Vegas. Acest model (cu seria 7305) a fost vreme de 50 de ani în proprietatea pilotului Jack Ehret, cel care a doborât recordul în 1953 când a atins 228 km/h. A fost apoi cumpărat și importat în Statele Unite. Interesant este faptul că respectivul Vincent Black Lightning se va reîntoarce pe continentul australian: necunoscutul colecționar care a licitat prin telefon este din țara cangurilor.