Piața moto în Europa – cum sunt vânzările în timpul pandemiei
Întrucât a fost afectată într-un mod fără precedent din cauza pandemiei de coronavirus, industria moto așteaptă acum un ajutor din partea Comisiei Europene. Vânzările au scăzut drastic în lunile martie și aprilie în comparație cu aceleași luni ale anului trecut, majoritatea distribuitorilor având activitățile comerciale suspendate.
Totalul înmatriculărilor de motociclete din cele mai mari cinci piețe europene (Franța, Germania, Italia, Spania și Marea Britanie) a scăzut în martie 2020 cu 39,6% comparativ cu aceeași lună a anului trecut. Situația a fost și mai drastică în luna aprilie, când piața s-a contractat cu 74,9% în aceleași state. Nici categoria scutere/mopeduri nu a stat mai bine, cele mai mari piețe (Belgia, Franța, Germania, Italia, Olanda, Polonia și Spania) au cunoscut scăderi ale vânzărilor cu 37,9% în luna martie și cu 55,1% în luna aprilie, în comparație cu anul 2019.
În mod normal, industria moto are cele mai mari vânzări primăvara, iar efectele restricțiilor au pus distribuitorii în condiții financiare dificile. În plus, există acum stocuri în exces cu vehicule Euro 4 care nu ar mai putea fi vândute în viitor.
Comentând situația de pe piață, Antonia Perlot, Secretar General ACEM (European Association of Motorcycle Manufacturers), a declarat: “Odată cu pornirea progresivă a activităților, datele din următoarele trei luni ne vor da o imagine clară a impactului avut de virusul COVID-19 asupra acestui sector. Lucrăm împreună cu Uniunea Europeană pentru a găsi o soluție referitoare la vehiculele Euro 4 care sunt acum pe stoc.”
Sursa: ACEM