
O noua schema de culori pentru Ducati Hypermotard SP
Constructorul italian Ducati a prezentat o noua schema de culori pentru modelul Hypermotard SP. Noul look este inspirat de la o alta motocicleta a italienilor, versiunea Ducati Multistrada 1200S Pikes Peak.
Noua imagine a motocicletei Ducati Hypermotard SP a fost dezvaluita de fostii campioni WSBK, Troy Bayliss si Carlos Checa, in cadrul evenimentului World Ducati Week. Tot cu ocazia acestui eveniment, cei de la Ducati au anuntat si prelungirea contractelor si pentru 2015 cu pilotii actuali ai echipei de MotoGP, Cal Crutchlow si Andrea Dovizioso.
Lansata pe piata anul trecut, Ducati Hypermotard este un model si un brand complet nou, o motocicleta construita de la zero. Modelul Hypermotard imprumuta cateva caracteristici de la Ducati Multistrada 1200, fiind o alternativa perfecta de clasa medie pentru Multistrada 1200.
Versiunea Hypermotard SP beneficiaza de componentele electronice mostenite de la modelul super-sport Ducati 1199 Panigale. Acestea includ sistemul ABS cu trei moduri de setari si controlul tractiunii cu opt nivele de setari, oferind pilotului o gama larga de setari pentru condus.
Ducati Hypermotard SP este propulsata de celebrul motor Testastretta cu o capacitate de 821cc ce dezvolta 110 cp. Noua schema de culori va fi disponibila la dealeri incepand cu luna septembrie a acestui an.