Favorite Wish List 0 Cosul meu
Produse
Noul Yamaha Viking VI 2015
10 Iun

Noul Yamaha Viking VI 2015

Publicat de: Motoboom

Constructorul japonez Yamaha va lansa in 2015 un nou vehicul utilitar side-by-side cu o capacitate pentru 6 persoane. Noul UTV Yamaha Viking VI este derivat din modelul cu 3 locuri, Yamaha Viking, lansat de japonezi anul trecut ca un inlocuitor al celebrului model Yamaha Rhino 700.


Potrivit constructorului, Yamaha Viking VI, mosteneste toate calitatile versiunii cu 3 locuri, venind in plus cu o capacitate pentru 6 persoane. Astfel, noul side-by-side de la Yamaha dispune de transmisie automata Ultramatic, tractiune integrala 4x4 On-Command, directie asistata electronic EPS, fiind echipat cu acelasi motor de 700.


Avand o capacitate de incarcare de pana la 270 kg si o capacitate de remorcare de 680 kg, noul Yamaha Viking 6 este unul dintre cele mai puternice side-by-side-uri utilitare de pe piata. Motorul monocilindric, racit cu lichid, cu o capacitate de 686cc a fost optimizat pentru versiunea cu 6 locuri a modelului Viking, fiind reproiectat sistemul de injectie si admisia.


Toate aceste modificari, impreuna cu noile setari ale ambreiajului ofera noului vehicul un plus de putere, Yamaha Viking VI fiind cel mai puternic UTV 4x4 din gama constructorului japonez. Sistemul de tractiune integrala On-Command dezvoltat de Yamaha este unul dintre cele mai avansate din domeniu. Acesta ofera rider-ului posibilitatea alegerii unuia dintre cele 3 moduri de tractiune: 2WD, 4 WD sau 4 WD cu blocarea completa a diferentialului fata.


Noul Yamaha Viking VI 2015 va fi disponibil in 3 variante de culori: verde, rosu sau camo. Nu stie deocamdata cand va ajunge acest model si in Europa, acesta fiind disponibil pentru inceput doar pe piata americana.