Noul sport-touring Zero – preț și date tehnice
Americanii de la Zero Motorcycles au lansat noul model SR/S pentru sport-turism, care va fi vândut și pe piața europeană. După ce săptămâna trecută au circulat pe internet câteva imagini spion, iată că acum avem pe site-ul oficial imagini și date tehnice complete.
SR/S mărește gama modelelor fabricate în California, acum fiind în catalog nu mai puțin de nouă motociclete, de la cele de cross, până la naked-uri sau recentul sport-touring. Designul lui SR/S a fost inspirat din zona aero-spațială, cu un carenaj atent studiat, aerodinamic, mai eficient cu 13% față de streetfighterul SR/F lansat anul trecut, de la care preia mare parte din tehnică.
Motorul scoate 110 cai putere, are un cuplu de 190 Nm și se bazează pe o baterie de 14,4 kWh. Viteza maximă e limitată la 200 km/h, autonomia poate ajunge la 323 km (cu opționalul Power Tank) și se încărcă într-o oră la 95% din capacitate. Zero SR/S are sistemul MSC de la Bosch care cuprinde ABS pentru viraje, controlul tracțiunii, controlul cuplului, cu sistemul Cypher III se conectează printr-o aplicație dedicată la telefon, pe lângă modurile de pilotaj predefinite (“Street”, “Sport”, “Eco”, “Rain”). Motocicleta se poate configura în alte șase moduri preferate de utilizator.
Zero SR/S se va fabrica în două versiuni (standard și premium) în culorile gri (Skyline Silver) și albastru (Cerulean Blue), va ajunge la concesionari începând cu această lună și va avea un preț de pornire de 22.000 euro.
Sursa: Zero Motorcycles