Favorite Wish List 0 Cosul meu
Produse
NIU a prezentat noi scutere electrice
29 Apr

NIU a prezentat noi scutere electrice

Publicat de: Motoboom

În mai puțin de cinci ani de la înființare, cei de la NIU au devenit cunoscuți la nivel global și au pentru 2020 planuri ambițioase: 1 milion de scutere vândute. Compania (evident, chineză) a prezentat recent două noi modele cu propulsie electrică: NQi GTS și UQi GT.


NQi GTS e conceput pentru lungile călătorii urbane, are o autonomie sporită, e cel mai dotat model de la  NIU și se va fabrica în două versiuni: NQi GTS Pro și NQi GTS Sport. Roțile sunt pe 14 inch, suspensiile au fost adaptate străzilor din Europa, se bazează pe un sistem cu baterii reîncărcabile NIU Energy de 60V - 26/35Ah care se demontează ușor, au doi ani garanție cu un ciclu de viață ce ajunge la cinci ani. Motorul de 3,1W propulsează scuterul până la viteza de 70 de km/h, în timp ce autonomia în modul E-Save (pe lângă acest mod mai există Dynamic și Sport) ajunge la 160km, dacă temperatura mediului ambiant nu scade sub 25 de grade Celsius.


UQi GT este cel mai recent membru a gamei citadine de la NIU, are un design minimalist, o structură ușoară, care va fi apreciată de cei care fac naveta zilnică în oraș. Și acesta se va fabrica în două versiuni: UQi GT Pro și UQi GT Sport. Bateriile demontabile au capacitatea de 48V 42/31Ah, motorul e de 1,5W, ajunge la 45km/h și la o autonomie de 75km.


Scuterele NIU se vând și în Europa prin rețeaua de distribuitori, la prețuri ce pleacă de la 2.599 euro. Mai multe detalii despre aceste modele se pot afla accesând site-ul oficial.