
MV Agusta Brutale 800 Dragster
Potrivit unei liste publicata de Agentia pentru Protectia Mediului din America (EPA), ce contine motocicletele omologate pentru 2014, in gama de motociclete 2014 a constructorului italian MV Agusta se va regasi un model Brutale 800 Dragster.
In lista, actualizata permanent de EPA, nu apar prea multe informatii despre noile modele, toate detaliile fiind dezvaluite de catre constructor doar in momentul lansarii oficiale, insa noua denumire “Dragster” ne sugereaza ceva noutati din partea italienilor.
Se pare ca numele de “Dragster” va fi atribuit actualului model Brutale 800, care va beneficia de cateva schimbari de imagine pentru 2014. Specificatiile tehnice si motorul de 798 cc vor ramane neschimbate, singurele modificari fiind in ceea ce priveste design-ul.
Conform EPA, motorul are aceleasi valori in ceea ce privesc emisiile de gaze, ceea ce inseamna ca ramane neschimbat, acesta dezvoltand o putere de 92 KW la o turatie de 11.600 rpm.
Cel mai probabil, toate detaliile despre Brutale 800 Dragster le vom afla spre sfarsitul anului, in cadrul Salonului Moto de la Milano, cand MV Agusta isi va prezenta gama de motociclete pentru 2014.