MotoGP: Rossi contesta la TAS sanctiunea primita
Pilotul italian Valentino Rossi se va adresa Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne, dupa ce a fost sanctionat pentru incidentul cu Marc Marquez din etapa trecuta de la Sepang, anunta Gazzetta dello Sport. Potrivit presei din Italia, Rossi a decis sa mearga la TAS pentru a reduce sanctiunea de a pleca ultimul de pe grila de start in ultima etapa de la Valencia.
Rossi a ramas si fara trei puncte pe licenta de pilot, dupa ce, in turul al saptelea al cursei de la Sepang, italianul a ajuns langa pilotul spaniol si l-ar fi lovit cu piciorul, iar Marquez a cazut si a abandonat. „Ar fi fost frumos sa concurez cu Lorenzo, dar Marc a hotarat ca trebuie sa decida el soarta titlului. Acum, castigarea campionatului este mult mai dificila. Marc a reusit, m-a facut sa pierd titlul", declara Rossi dupa cursa de la Sepang.
„Pentru mine nu conteaza ca esti Valentino sau oricare alt pilot. Sa scoti piciorul si sa impingi un alt competitor este dificil de inteles cum te poti gandi sa faci asa ceva pe o motocicleta. Mi-am pierdut respectul pentru Valentino si cred ca multa lume a facut asta”, a spus Marquez dupa incidentul cu pilotul Yamaha.
Apelul lui Valentino la TAS s-ar putea sa se judece saptamana viitoare, insa este putin probabil ca pedeapsa Doctorului sa fie redusa. Inaintea ultimei curse a anului, italianul este lider cu 312 puncte, urmat de Jorge Lorenzo, cu 305 si Marc Marquez, cu 222 puncte.