Favorite Wish List 0 Cosul meu
Produse
MotoGP: Casey Stoner nu va pilota pentru Honda
09 Apr

MotoGP: Casey Stoner nu va pilota pentru Honda

Publicat de: Motoboom

Japonezii de la Honda au anuntat zilele trecute ca Dani Pedrosa va fi inlocuit la urmatoarele doua curse din calendarul MotoGP de japonezul Hiroshi Aoyama. Decizia este cu atat mai surprinzatoare cu cat in ultimele zile au existat speculatii alimentate chiar de catre cei implicati care dadeau revenirea in saua prototipului Honda a australianului Casey Stoner, campion mondial in 2011 cu team-ul japonez.


Dupa cursa de debut in noul sezon din Qatar, fanii MotoGP erau deja obisnuiti cu gandul ca Dani Pedrosa va suferi o interventie chirurgicala. Pilotul spaniol s-a luptat cu durerile la antebratul drept in timpul cursei, iar singura solutie, operatia, l-ar fi scos din circuit pentru cel putin 2 luni.


In aceste conditii, atentia tuturor a fost indreptata catre numele celui care va pilota alaturi de Marc Marquez pentru Repsol Honda, toate sperantele fiind intr-o revenire a lui Casey Stoner. Totusi, se pare ca sefii Honda au decis sa nu apeleze la australian si au optat pentru Aoyama pentru urmatoarele doua curse.


„Imi pare rau, insa nu voi pilota pe Circuit of The Americas in urmatorul weekend. Ar fi fost o onoare sa pilotez pentru Dani Pedrosa”, a postat australianul pe Twitter, mesajul lui fiind insotit de hastagul „NotMeantToBe”, adica „nu a fost sa fie”.


Potrivit italienilor de la Gazzetta dello Sport, decizia ca Stoner sa nu fie cooptat in echipa a apartinut exclusiv sefilor HRC, cei care au motivat prin faptul ca Stoner nu ar fi putut emite pretentii la varf pe doua circuite noi: COTA din SUA si Termas de Rio Hondo din Argentina, circuite pe care australianul nu a pilotat in MotoGP.