MotoGP: Au debutat testele de la Phillip Island
Startul noului sezon de MotoGP se apropie cu pasi repezi iar echipele si pilotii incearca sa puna la punct ultimele detalii. Astazi a debutat cea de-a doua sesiune oficiala de teste MotoGP din 2016, programata pe circuitul Phillip Island. Prima zi de teste din Australia a inceput cu ploaie si o pista uda, insa dupa o ora, pilotii au iesit rand pe rand pentru a testa pneurile de ploaie Michelin si comportamentul unitatii electronice standard in asemenea conditii de traseu.
Campionul mondial, Jorge Lorenzo, a fost abia al 16-lea dupa prima zi de teste, in timp ce primul in ierarhie a fost din nou Danilo Petrucci. Acesta a fost urmat de Vinales, apoi grupul britanic format din Smith, Redding si Crutchlow. Cei de la Aprilia nu participa la testele din Australia, italienii optand pentru un test privat in Qatar cu noua motocicleta de concurs.
De notat in aceste zile sunt si cele doua onomastici, Marquez implinind 23 de ani, in timp ce Valentino Rossi a celebrat luni cea de-a 37 aniversare. „Pentru 2016 imi doresc sa raman competitiv, la fel ca in ultimii ani. Este adevarat, ca anul trecut, catre sfarsit, am pierdut cateva puncte. Dar a fost vorba de evenimente ciudate. Nu vreau sa uit. Nu e ca si cum cineva uita dupa doua luni. Dar acum e altceva, incepe un alt sezon, care este si mai frumos. Lupta se reia de la zero”, a declarat Rossi, intr-un interviu pentru Sky Italia.
Referitor la relatiile cu principalii sai adversari, Rossi a mai declarat: „Am spus deja ceea ce gandesc la ultima cursa din sezonul trecut si acelasi lucru il gandesc si acum. Din acest motiv, e dificil sa existe vreo relatie personala cu Marquez. Oricum, important e ceea ce facem pe pista. Suntem adversari, relatia noastra personala conteaza prea putin”. Doctorul a mai precizat ca relatia cu Jorge Lorenzo, actualul campion mondial, este una „strict profesionala”.