Favorite Wish List 0 Cosul meu
Produse
MotoGP  2018 – Marquez câștigă o cursă cu multe incidente
07 Mai

MotoGP 2018 – Marquez câștigă o cursă cu multe incidente

Publicat de: Motoboom

Pilotul Marc Marquez câștigă o cursă cu multe incidente. Pe podium au mai urcat Johann Zarco și Andrea Iannone.


După ce a dominat Marele Premiu al Americii, Marc Marquez a învins și în cursa de la Jerez disputată în weekendul care tocmai s-a încheiat. Dovizioso, Lorenzo și Pedrosa și-au intersectat traiectoriile și au căzut de pe motociclete. Alături de spaniol, pe podium au mai urcat Johann Zarco și Andrea Iannone.


Începutul cursei l-a avut ca protagonist pe Jorge Lorenzo, care a țâșnit cu motocicleta Ducati de pe poziția a patra a grilei de start și s-a instalat în frunte. După opt tururi e ajuns de Marquez care îl și depășește. Apoi, se întâmplă neprevăzutul: Andrea Dovizioso intenționează să-și depășească coechipierul, pe Jorge Lorenzo și ambii ies din viraj pe o trasă mult mai largă decât ar fi trebuit. Pedrosa încearcă să profite de ocazie și să-i depășească pe amândoi, dar motocicleta Ducati a lui Lorenzo pierde aderența, se lovește de motocicleta lui Dovizioso și toți trei ies în decor, fiind nevoiți să se retragă la boxe.


Astfel, pilotul Johann Zarco s-a trezit că e pe poziția a doua, în timp ce în spatele său se luptau pentru locul al treilea Andrea Iannone și Danilo Petrucci. În final, pilotul de la Suzuki (Iannone) va prinde podiumul, o poziție onorabilă pentru firma din Hamamatsu. Pe locul cinci a ajuns Valentino Rossi, care a spus după cursă că – împreună cu echipa – trebuie să mai lucreze pentru a face motocicleta Yamaha competitivă. Pe lângă incidentul despre care am vorbit, în timpul cursei au mai căzut Cal Crutchlow, Alex Rins și Thomasi Luthi.


În clasamentul general conduce pilotul Marquez cu 70 de puncte, urmat de pilotul Zarco (58) și pilotul Vinales (50). Piloții se vor reîntâlni peste două săptămâni, pe circuitul Le Mans din Franța.