Favorite Wish List 0 Cosul meu
Produse
Motocicleta Brough Superior SS100 din 1936 se vinde cu peste 350.000 Euro
31 Iul

Motocicleta Brough Superior SS100 din 1936 se vinde cu peste 350.000 Euro

Publicat de: Motoboom

A fost scoasa la vanzare una dintre cele mai rare motociclete din lume. Este vorba despre modelul Brough Superior SS100, lansat in perioada interbelica in anul 1936, fiind in acel moment vedeta salonului moto de la Earls Court din acelasi an. Specialistii se asteapta ca suma obtinuta la licitatie sa depaseasca valoarea de 350.000 Euro.


In ciuda varstei, aceasta motocicleta este perfect functionala iar in urma cu cateva zile chiar a parcurs o distanta de aproape 5.000 de km in jurul Tarii Galilor. Brough Superior SS100 are la bord un total de 125.000 km parcursi de-a lungul celor aproape 80 de ani de istorie. Lansate pentru prima data pe piata in anul 1925, aceste modele de motociclete erau foarte populare in acea perioada.


Motocicletele britanice Brough Superior SS100 se vindeau in anii `20-`30 contra sumei de 170 lire sterline, cam la valoarea de 9.000 lire sterline din zilele noastre. In cartea service a modelului Brough Superior SS100 scos la licitatie, sunt trecute toate service-urile facute pana in 1957, inclusiv reconditionarea sa recenta care a costat aproximativ 6.000 Euro.


Pentru cei interesati, licitatia pentru aceasta motocicleta este programata pe data de 18 octombrie in cadrul evenimentului The Classic Motorcycle Mechanics Show din Staffordshire County Showground, Marea Britanie. Toate motocicletele de colectie care vor fi licitate in cadrul acestui eveniment le puteti vedea accesand pagina www.bonhams.com.