Moto Morini X-Cape – un nou adventure de clasă medie
După ce a fost arătat inițial un prototip la EICMA 2019, Moto Morini prezintă zilele acestea la Salonul de la Beijing un nou adventure de clasă medie. Poartă numele de X-Cape și va fi pus în vânzare în 2022.
Moto Morini, fabricanul italian de motociclete fondat la Bologna în 1937, a fost cumpărat în toamna anului 2018 de chinezii de la Zhongneng Vehicle Group. Două noi modele au fost dezvoltate, ambele au motor de 650 cmc cu doi cilindri în paralel și cu acestea se intenționează să cucerească piața din Europa. Primul dintre ele, X-Cape este un cross-over cu aer adventure și se vrea a fi un rival pentru Yamaha Tenere 700.
Performanțele nu au fost comunicate deocamdată, ci doar câteva specificații tehnice: cadru din oțel, cutie de viteze cu șase trepte, furcă inversată complet reglabilă cu jambe de 50mm și cursă de 160mm, amortizor cu o cursă de 135 mm, șa amplasată la o înălțime de 830 mm, lumini cu LED, roți spițate cu dimensiunile de 19, respectiv 17 inch echipate cu anvelope de 110/80 pe față și 150/70 pentru roata posterioară.
Sistemul de frânare e compus din dublu disc de 300 mm în față și un disc de 255 mm în spate. În ceea ce privește sistemele de control, X-Cape este limitat la un ABS dublu de la Bosch, nu are sistem de control al tracțiunii, în schimb bordul cu ecran TFT de șapte inci are conectivitate prin Bluetooth.
Sursa: Moto Morini