Favorite Wish List 0 Cosul meu
Produse
Moto Guzzi are o serie limitată V 7 III Carbon. Disponibil la MotoBoom
07 Feb

Moto Guzzi are o serie limitată V 7 III Carbon. Disponibil la MotoBoom

Publicat de: Motoboom

Moto Guzzi are o serie limitata V 7 III Carbon, care va fi disponibila la Motoboom


Seria V7 de la Moto Guzzi are în acest an o noua motocicleta. Acesta va fi produs într-un număr limitat și numerotat de la 1 la 1921. Motocicletele de colecție au elemente de carbon și componente roșii care – în contrast cu negrul mat al rezervorului, evacuării și motorului – îi scot în evidență caracterul exclusivist. 


Celor neavizați trebuie să le spunem că 1921 este anul când fabrica de motociclete din Mandello del Lario scotea prima motocicleta, astfel că acest număr e emblematic pentru firma italiană, reprezentând anul nașterii. De altfel, Moto Guzzi este și cel mai vechi producător european de motociclete cu flux continuu. Noua V7 III Carbon “celebrează arta motocicletelor custom, interpretată cu originalitate și un stil ce pune în evidență autenticul design al lui V7”, conform declarației pentru presă.


Glamour” e termenul care caracterizează cel mai bine această nouă motocicleta. Accentele roșii ale carterului, inscripțiile cu aceeași culoare de pe șa, rezervor sau etrierele contrastează cu negrul opac al motorului, evacuării și cu aripile de carbon. Nu numai aripile motocicletei sunt făcute din carbon, acest material e folosit și la capacele laterale de sub șa pe care e inscripționat, tot cu roșu lucios, denumirea V7 Carbon. Nouă este și șaua acestei motociclete, îmbrăcată cu piele Alcantara frumos brodată și tratată pentru a rezista la intemperii.


Grija pentru detalii se vede și în cazul ghidonului, inscripționat cu numărul de serie și care are protecțiile din capete tot de carbon. Dacă sunt cumpărători care nu se mulțumesc cu aceste aspecte, în catalogul Moto Guzzi există nenumărate accesorii dedicate seriei V7 astfel încât pasionații de custom o pot configura după plac.