Favorite Wish List 0 Cosul meu
Produse
Max Biaggi vrea să doboare recordul de viteză pentru motociclete electrice
12 Apr

Max Biaggi vrea să doboare recordul de viteză pentru motociclete electrice

Publicat de: Motoboom

Max Baggi și Voxan colaborează pentru a doborî recordul de viteză pentru motociclete electrice. Voxan (fosta fabrică de motociclete franceze) e deținută acum de Venturi Automobiles, o multinațională cu sediul în Monaco. Cunoscută pentru implicarea în sporturile cu motor, Venturi produce în prezent vehicule electrice de lux și intenționează să scoată în curând o motocicletă electrică foarte performantă.


Gildo Pastor, președintele Venturi Automobiles, dorește să stabilească un nou record cu motocicleta sa electrică și pentru asta a apelat la fostul campion mondial Max Biaggi. E vorba despre un model parțial carenat, ce cântărește sub 300kg și care trebuie să depășească 330km/h. Creatorul acestei motociclete este cunoscutul designer industrial Sacha Lakic, cel care l-a ajutat pe Gildo Pastor să transforme și mașinile Venturi în vehicule electrice în anii 2000, iar acum planul este de a face același lucru și cu motocicletele Voxan.


Stabilirea unui nou record de viteză ar însemna recunoașterea performanțelor și cea mai bună metodă de a promova viitoarea motocicletă. Până acum, cea mai mare viteză atinsă cu o motocicletă electrică la clasa sub 300kg e de  327,608 km/h, record ce datează din 2013 și a fost realizat de Jim Hoogerhyde pe un model Lightning SB220.


Max Biaggi, care este și ambasador pentru compania Voxan, a declarat: “Mereu mi-au plăcut provocările. Când prietenul meu Gildo a venit și mi-a expus planul, am spus imediat DA! Gildo e un expert și un pionier în domeniul mobilității electrice. Sunt mândru să fac un nou pas în cariera mea sub culorile Voxan și Venturi”.

 

Sursa: Crash.net