Favorite Wish List 0 Cosul meu
Produse
Kawasaki Ninja 300 30th Anniversary Edition 2015
04 Aug

Kawasaki Ninja 300 30th Anniversary Edition 2015

Publicat de: Motoboom

Cel mai mic membru al familiei Kawasaki Ninja beneficiaza in 2015 de acelasi tratament ca si in cazul fratiorilor sai mai mari Ninja ZX-6R si Ninja ZX-10R. Astfel, Kawasaki Ninja 300 va fi disponibila in 2015 intr-o editie aniversara pentru a celebra 30 de ani de la lansarea primului model Ninja (GPZ900R - 1984).


In ultimii ani, numele “Ninja” a devenit sinonim cu cel al constructorului japonez si cu motocicletele super-sport. De-a lungul celor 30 de ani, familia de motociclete Ninja s-a marit considerabil. Cele mai cunoscute modele din aceasta gama sunt superbike-urile Ninja ZX-10R sau Ninja ZX-14R (ZZR1400) si fratiorii lor mai mici Ninja ZX-6R sau Ninja 250R , care intre timp a devenit Ninja 300.


Daca pentru modelele mai mari, Ninja ZX-14R, Ninja ZX-10R si Ninja ZX-6R, constructorul japonez a prezentat deja editiile aniversare 2015, azi a venit randul mezinului de 300cc.


Kawasaki Ninja 300 30th Anniversary Edition nu va beneficia de upgrade-uri in ceea ce priveste caracteristicile tehnice. Singurele noutati se refera doar la partea de design, aceasta beneficiind de o schema de culori speciala destinata acestei aniversari: Lime Green/Pearl Stardust White.


Propulsata de motorul in 2 cilindri de 296 cc, racit cu apa, Kawasaki Ninja 300 dezvolta o putere de 39 cp la o turatie de 11.000 rpm si un cuplu maxim de 27 Nm la 10.000 rpm. Noua versiune 2015 Kawasaki Ninja 300 30th Anniversary Edition va fi disponibila la dealeri spre sfarsitul acestui an.


Nu sunt multe modele de motociclete in lume care sa se poata lauda cu o istorie de peste 30 de ani, modelele din familia Kawasaki Ninja numarandu-se printre acestea. Kawasaki Ninja se afla printre primele pozitii in clasamentul celor mai performante motociclete din lume, acest lucru fiind dovedit si de Tom Sykes, care a reusit sa castige anul trecut Campionatul Mondial de Superbike, alaturi de motocicleta sa Kawasaki Ninja ZX-10R.