Favorite Wish List 0 Cosul meu
Produse
Intermot: Kawasaki Versys 650 2015
12 Dec

Intermot: Kawasaki Versys 650 2015

Publicat de: Motoboom

Kawasaki Versys 650 2015 este o alta noutate adusa de constructorul japonez la salonul moto Intermot 2014. Noua versiune a modelului adventure de capacitate mica vine in 2015 cu serie de imbunatatiri aduse atat pe partea tehnica cat si in ceea ce priveste design-ul motocicletei.


Pentru a imbunatatii protectia impotriva vantului si pentru a spori aerodinamica motocicletei, cei de la Kawasaki au echipat noul Versys 650 cu carenaje noi. De asemenea, noul model dispune de doua faruri noi cu o forma asemanatoare cu cele ale fratiorului sau mai mare, Versys 1000.


Partea din spate a motocicletei a fost, de asemenea, revizuita, noul sistem de lumini cu tehnologie LED fiind asemanator cu cel al modelului Kawasaki Z1000SX. Motorul cu o capacitate de 649cc a fost pastrat, desi unele zvonuri anticipau o marire a capacitatii acestuia pentru a concura cu Tiger 800 sau F800GS.


Totusi, motorul cu doi cilindri in paralel a beneficiat de unele imbunatatiri care aduc un plus de performanta, oferind o putere de 69 cp la o turatie de 8.500 rpm si un cuplu maxim de 64 Nm. Kawasaki Versys 650 2015 beneficiaza astfel de un plus de putere de 5 cp si un cuplu mai mare cu 4 Nm fata de versiunea din 2014, fiind si mai eficienta in ceea ce priveste consumul de combustibil.


Sistemul de suspensii este asigurat pe fata de o furca de 41 mm cu functii separate: compresia pe stanga si revenirea pe dreapta. Aceasta este complet reglabila, setarea suspensiei facandu-se mult mai usor. Franele au fost, de asemenea, imbunatatite cu etriere noi si un disc mai mare pe spate, acesta avand diametrul de 250 mm.


Alte noutati aduse modelului adventure in 2015 sunt rezervorul de 21 litri (mai mare cu 2 litri), parbrizul reglabil si un sub-cadru mai puternic care permite montarea in acelasi timp a cutiilor laterale pentru bagaje si a top-box-ului. Spre deosebire de modelul precedent, la Kawasaki Versys 650 2015 scaritele sunt pozitionate mai jos si mai in fata, oferind o pozitie mai relaxanta de condus.

 

Â