Favorite Wish List 0 Cosul meu
Produse
Indian Motorcycle a lansat FTR Carbon
04 Mai

Indian Motorcycle a lansat FTR Carbon

Publicat de: Motoboom

Zilele trecute am avut parte de o nouă lansare online: cei de la Indian Motorcycle își măresc familia cu un model pe care îl consideră “premium”. Gama FTR 1200 a fost lansată în 2018 la Intermot, iar pe lângă modelele standard, Rally, varianta S și Hooligan (ediție limitată dedicată campionatului european de Flat Track), se oferă acum și o versiune FTR Carbon, deci vor fi cinci exemplare diferite în această serie.


Așa cum îi spune și numele, FTR Carbon se distinge prin mai multe componente realizate din fibră de carbon, cum ar fi deflectorul ce îmbracă farul cu LED, rezervorul, aripa anterioară, capacele ce acoperă filtrul de aer și șaua pasagerului. Pentru un sunet mai incitant, performanțe și masă redusă, evacuarea finală a fost înlocuită cu una realizată de Akrapovic, din titan vopsit negru mat. Discul de frână posterior e mai mic, are acum 260 mm, față de 265 mm cât are cel de la FTR 1200 S, întreaga motocicletă cântărind 220 kg fără plinuri.


Toată gama FTR de la Indian se bazează pe motorul cu doi cilindri în V de 1203 cmc ce scoate 123 de cai putere la 8.250 rpm și un cuplu de 116Nm la 6.000rpm, conectat la o cutie de viteze cu șase trepte și ambreiaj cu alunecare controlată. Nu lipsesc modurile de pilotaj (Sport, Standard, Rain), ABS pentru viraje, controlul tracțiunii, anti-wheelie, port USB și controlul vitezei de croazieră.


Indian nu a anunțat deocamdată prețul pentru Europa al noului FTR 1200 Carbon.

 


Sursa: Indian Motorcycle