Honda Forza 750 2021 – maxiscuter premium cu tehnologie avansată
Honda introduce în gama scuterelor noul Forza 750, dotat cu motorul cu doi cilindri în paralel de 745 cmc ce scoate 58 de cai putere (prezent și pe X-ADV, NC 750 sau Integra), transmisia are cutia cu dublu ambreiaj DCT și sistemele electronice sunt cele mai avansate din acest moment. Astfel, familia Forza are acum versiuni de 125, 350 și 750 cmc.
De fapt, Forza 750 are doar formă de scuter și preia avantajele acestuia (protecție împotriva vântului, manevrabilitatea în mediul urban, confortul, posibilitatea de transport a bagajelor), pentru că din punct de vedere tehnic se apropie mai mult de o motocicletă cu transmisie automatică. Motorul care îndeplinește normele Euro 5 are un cuplu de 69 Nm la 4.750 rpm și e asistat de sisteme devenite standard pe motociclete. Există și o versiune care se poate conduce cu permis categoria A2, limitată la 35 kW (48 cp).
Accelerația este de tip Throttle by Wire (TBW), există patru moduri de pilotaj, din care trei predefinite (Standard, Sport, Rain) și unul care se poate personaliza (User), fiecare dintre acestea modificând și turația la care schimbă automat treptele cutia de viteze cu dublu ambrieaj DCT (Dual Clutch Transmission). Controlul tracțiunii HSTC (Honda Selectable Torque Control) este, de asemenea, selectabil pe trei niveluri, precum și cel al frânei de motor EB (Engine Brake).
Suspensiile provin de la Showa, pe față fiind o furcă de tip FF (Separate Fork Function) BP (Big Piston) cu jambe de 41 mm, pe spate un monoamortizor reglabil pe preîncărcare legat de bascula din aluminiu cu arhitectură Pro-Link. Frânele cu sistem ABS pe două canale sunt montate radial și au discuri flotante cu diametrul de 310 mm, pe spate fiind un disc cu diametrul de 240 mm.
Jantele au dimensiunile de 17” pe roata din față și 15” pentru roata posterioară, încălțate cu pneuri sportive de 120/70 și 160/60. Șaua este amplasată la o înălțime de 790 mm, iar cu plinurile făcute, Honda Forza 750 arată la cântar 235 kg.
Sub șa există un spațiu pentru depozitare generos de 22 litri în care intră o cască integrală, tot acolo există și o priză USB, pe bord e un ecran TFT cu diagonala de 5” ce integrează sistemul de conectivitate cu telefonul prin Bluetooth cu noua funcție Honda Smartphone Voice Control System. Dacă în cască e integrat un microfon, se pot gestiona prin comandă vocală apelurile, e-mailul, muzica sau navigația.
Ca și alte modele Honda, Forza 750 are dotare Smart-Key, care permite pornirea motorului, deblocarea șeii (sau a top-boxului opțional Smart-Top Box ) și a bușonului rezervorului fără cheie.
Honda Forza 750 se va fabrica în patru variante de culoare: Jeans Blue Metallic, Candy Chromosphere Red, Matt Beta Silver Metallic și Graphite Black și va fi disonibilă la Motoboom din luna decembrie la un preț ce urmează a fi comunicat.
Mai multe informații despre acest model se pot afla accesând site-ul Honda.