Favorite Wish List 0 Cosul meu
Produse
Gama UTV si ATV Polaris 2016
04 Aug

Gama UTV si ATV Polaris 2016

Publicat de: Motoboom

La cateva zile de la prezentarea gamei Can-Am 2016, a venit si raspunsul rivalilor de la Polaris. Constructorul american si-a lansat noua gama de ATV-uri si UTV-uri pentru 2016, din care fac parte cateva vehicule complet noi. Astfel, familia de side-by-side-uri sportive Polaris RZR s-a marit cu inca doi membri, gama de UTV-uri utilitare Polaris Ranger a fost completata cu inca patru modele noi, seria de ATV-uri Polaris Sportsman s-a imbogatit cu inca trei versiuni iar familia Polaris ACE a fost extinsa.


Polaris RZR 2016


Toate modelele din gama RZR au beneficiat de imbunatatiri pentru 2016 in ceea ce priveste confortul oferit si design-ul acestora, insa cea mai importanta noutate este, cu siguranta, side-by-side-ul Polaris RZR XP Turbo EPS ce dezvolta o putere impresionanta de 144 cp, devenind cel mai puternic vehicul din industria powersports. Acesta depaseste modelul rivalilor de la Can-Am, Maverick Turbo, ce dezvolta 131 cp.


Pe langa modelul RZR XP Turbo, cei de la Polaris au marit gama RZR 2016 cu inca un vehicul nou, Polaris RZR S 1000 EPS. Avand o latime de 60 inch (152,4 cm), RZR S 1000 EPS este propulsat de motorul ProStar 1000 ce dezvolta o putere de 100 cp. Principalele caracteristici ale acestuia sunt suspensia independenta cu dublu brat si amortizoare FOX 2.0 Podium X, servo-directia asistata electronic EPS, sistemul integral de tractiune (True All-Wheel Drive System), scaunele sport, usile laterale, etc.


Polaris Ranger 2016


Familia de UTV-uri utilitare, Polaris Ranger, continua sa creasca de la an la an. Astfel, pentru 2016 sunt disponibile patru modele complet noi: Ranger 570 Full-Size, Ranger XP 900 EPS High Lifter Edition, Ranger EV Li-Ion si Ranger 570 EPS Hunter Edition. De asemenea, si celelalte modele din aceasta gama au primit update-uri, atat pe partea tehnica cat si in ceea ce priveste design-ul si confortul pasagerilor.


Dupa cum v-ati dat seama si din denumirea acestora, noile UTV-uri Polaris sunt specializate pe anumite domenii. Polaris Ranger 570 Full-Size este un vehicul utilitar, cu o capacitate pentru 3 persoane, fiind ideal pentru treburile din jurul fermei. Versiunea Polaris Ranger XP 900 EPS High Lifter Edition este special proiectata si echipata cu o serie de accesorii pentru noroi, fiind primul vehicul de pe piata cu o capacitate pentru 3 persoane dezvoltat special pentru noroi.


Noul UTV Polaris Ranger EV Li-Ion este primul vehicul dezvoltat in colaborare cu cei de la Brammo, o companie achizitionata de catre constructorul american in 2014. Acesta este propulsat de un motor electric si potrivit constructorului, bateriile acestuia au o durata de viata de 3 ori mai mare fata de modelele traditionale de baterii cu acid si o autonomie de 2 ori mai lunga de pana la 100 km. Polaris Ranger 570 EPS Hunter Edition este un UTV proiectat si echipat cu o serie de accesorii speciale pentru vanatoare, fiind cu siguranta un vehicul foarte apreciat de catre pasionatii acestui domeniu.


Polaris Sportsman 2016


Pentru 2016, gama de ATV-uri Polaris Sportsman a fost completata cu inca trei noi versiuni. Este vorba despre cele doua modele speciale pentru noroi, Polaris Sportsman XP 1000 High Lifter Edition si Polaris Sportsman 850 High Lifter Edition, precum si de noul ATV Polaris Sportsman 450. Constructorul sustine ca cele doua modele proiectate pentru noroi sunt cele mai performante ATV-uri din clasa lor, fiind echipate cu o serie de accesorii pentru a face fata celor mai grele conditii de condus.


De asemenea, cei de la Polaris s-au gandit sa ofere in 2016 un nou ATV destinat clasei entry-level. Sportsman 450 este propulsat de un motor ce dezvolta 31 cp, mostenind principalele trasaturi ale fratiorilor sai mai mari din gama Polaris Sportsman: suspensie fata MacPherson, suspensie spate independenta IRS, tractiunea integrala True AWD, sistemul On-Demand, etc. Celelalte modele din seria Polaris Sportsman si Scrambler au beneficiat, de asemenea, de numeroase imbunatatiri in ceea ce priveste performata oferita, fiind disponibile si scheme noi de culori pentru 2016.


Polaris ACE 2016


Celebrele deja vehicule din familia Polaris ACE s-au inmultit in 2016 cu inca un membru. Noul Polaris ACE 900 SP este propulsat de motorul ProStar 900 cu sistem electronic de injectie si controlul electronic al acceleratiei, ce dezvolta 60 cp. Din gama ATV-urilor pentru copii, Polaris Youth 2016, fac parte patru modele: Polaris Phoenix 200, Polaris Outlaw 110 EFI, Polaris Outlaw 50 si Polaris Sportsman 110 EFI. De asemenea, constructorul american le pune la dispozitia tinerilor piloti si modelul side-by-side Polaris RZR 170 EFI. Toata gama de ATV-uri si UTV-uri Polaris 2016 va fi disponibila in curand la Motoboom.

 

 

 

Â