
EICMA 2013 a ajuns la final
Cel mai mare salon moto organizat in fiecare an in Italia, la Milano si-a inchis portile la sfarsitul saptamanii care tocmai s-a incheiat. Nici in acest an nu am dus lipsa de modele noi de motociclete prezentate in premiera mondiala, cele mai multe noutati venind din partea constructorilor Honda si Triumph.
Cele mai importante noutati de la EICMA au fost prezentate saptamana trecuta, insa pe langa acestea, constructorii au mai adus si alte motociclete revizuite pentru anul 2014.
Pe langa modelele CBR1000RR Fireblade SP, VFR800, CTX1300, CBR300R, prezentate zilele trecute, constructorul japonez Honda a adus la EICMA si modelele revizuite pentru 2014: Crosstourer, CBR650F, CB650F, NC750X si NC750S.
Probabil ati observat tendinta Honda pentru 2014 de a creste capacitatile noilor motociclete. Daca Honda CBR250 a devenit CBR300, la fel s-a intamplat si in cazul modelelor CBR600 si CB600 care s-au transformat in CBR650 si CB650 sau in cazul modelelor din familia NC700 care au devenit NC750.
Cu siguranta cele mai asteptate modele Triumph pentru 2014 au fost cele 2 noi versiuni din familia Thunderbird: Commander si LT (Light Touring). Pe langa acestea, britanicii au mai prezentat o versiune SE a lui Tiger 800 XC si modelele cruiser de capacitate mica, Speedmaster si America.
Ca si in cazul modelelor din seria Thunderbird, Triumph a prezentat si o versiune orientata spre touring a modelului Triumph America. America LT vine echipata in plus cu parbriz touring, genti laterale pentru bagaje sau spatar pentru pasager.
Alte noutati importante de la EICMA 2013 sunt noul Kawasaki Z1000, Kawasaki J300 (primul scuter al japonezilor pentru Europa), Yamaha MT-07, Yamaha MT-09 Street Rally, MV Agusta Turismo Veloce 800, Ducati Monster 1200, etc.