Favorite Wish List 0 Cosul meu
Produse
Echipament de iarnă pentru motocicliști: cum să rămâi confortabil pe două roți?
06 Feb

Echipament de iarnă pentru motocicliști: cum să rămâi confortabil pe două roți?

Publicat de: Motoboom

Sezonul rece vine cu peisaje spectaculoase dar și cu provocări majore pentru participanții la trafic, îndeosebi pentru cei pasionați de mersul pe două roți. Frigul, vântul și precipitațiile îi pot pune la încercare chiar și pe cei mai experimentați motocicliști, atât din punct de vedere al manevrării vehiculului, cât și în ceea ce privește confortul resimțit.
Cu toate acestea, călătoriile pe motocicletă pot rămâne experiențe la fel de plăcute și de sigure în timpul iernii, dacă porți echipamentul adecvat. Pentru a te ajuta să explorezi traseele preferate în deplin confort și în zilele de iarnă, ți-am pregătit câteva sfaturi practice în cele ce urmează!

Poartă hainele în straturi

Pentru călătorii confortabile în zilele reci, este recomandat să porți îmbrăcămintea în mai multe straturi subțiri care, împreună, să creeze un sistem eficient de izolare termică. În general, există trei straturi principale de îmbrăcăminte pe care ar trebui să le folosești. Primul este stratul de bază, care se află în contact direct cu pielea și care are rolul de a absorbi transpirația. Acesta poate fi o bluză subțire cu mâneci lungi. Al doilea strat, cel intermediar, care poate fi un fleece sau un pulover, asigură izolarea termică și previne pierderea căldurii. Stratul exterior trebuie să fie cel mai durabil și rezistent pentru a te proteja împotriva vântului, a ploii sau a zăpezii.

Investește într-o geacă moto rezistentă la vânt și precipitații

Iarna, sunt șanse mari să te confrunți cu viscol și precipitații, de aceea este important ca stratul exterior să fie cât mai rezistent la condiții meteorologice extreme. Materialele impermeabile, precum GORE-TEX, asigură protecție împotriva umezelii și împiedică pătrunderea vântului rece. Alege o geacă moto de calitate înaltă, de la un brand renumit, precum Can-Am, Triumph sau Scott, și asigură-te că aceasta ți se potrivește perfect și că permite o ventilație corespunzătoare. Elementele ajustabile la mâneci și în talie pot preveni pătrunderea aerului rece, asigurând astfel o protecție adecvată.



Desigur, ca să conduci motocicleta în siguranță iarna, o geacă moto de calitate trebuie să aibă elemente de protecție încorporate pentru umeri, coate și spate. Acestea sunt, de obicei, realizate din materiale care absorb șocurile, cum ar fi spuma cu memorie sau plasticul rigid și au rolul de a reduce riscul unor răniri grave în caz de accident.

Protejează-te cu o cagulă și mănuși

Căldura se poate pierde rapid prin extremități, așa că este important să le protejezi cât mai bine. Pentru a putea manevra motocicleta cu ușurință și în zilele geroase, optează pentru mănuși moto realizate din materiale care izolează termic. Acestea te vor ajuta să-ți păstrezi confortul și te vor proteja împotriva vântului aspru.
Pentru un confort sporit în caz de temperaturi extreme sau vânt puternic, poți avea nevoie și de o cagulă. Aceasta ajută la păstrarea căldurii și previne formarea de condens pe interiorul căștii prin absorbția umidității. Alege un model confecționat din materiale respirabile, care să fie, totodată suficient de subțire pentru a se potrivi perfect sub cască!

Alege o cască moto potrivită

Casca moto nu trebuie să-ți lipsească din arsenal indiferent de sezon, însă este cu atât mai importantă pe timp de iarnă. Alege un model certificat conform standardelor de siguranță internaționale și asigură-te că aceasta ți se potrivește perfect.

Poți opta pentru un model cu izolație suplimentară sau cu căptușeală detașabilă și lavabilă pentru a menține căldura cât mai bine. Nu uita să te asiguri că viziera îți oferă un grad de vizibilitate optim în condiții dificile, precum ceață sau zăpadă abundentă. Este de preferat ca aceasta să nu fie transparentă, ci fumurie, pentru a reduce strălucirea intensă a zăpezii. De asemenea, dacă ai posibilitatea, alege un model cu un sistem de ventilație optim, ce nu permite aburirea.

Poartă bocanci și șosete călduroase

Picioarele sunt expuse în mod direct la frig și la umezeală atunci când mergi iarna pe motor, așa că pe lângă pantalonii adecvați vei avea nevoie și de bocanci moto rezistenți. Aceștia ar trebui să ofere o protecție corespunzătoare la nivelul gleznei și să fie impermeabili pentru a-ți menține picioarele uscate.

În plus, deși pot părea un detaliu nesemnificativ, șosetele termice de calitate adaugă un strat suplimentar de căldură și confort. Poți opta pentru modele realizate din lână sau dintr-un amestec de lână, deoarece materialele naturale păstrează căldura mai bine și asigură o izolare termică eficientă. De asemenea, un truc eficient pe care îl poți încerca este să încălzești ușor bocancii înainte de a-i încălța, pentru a păstra căldura pentru cât mai mult timp.

Optează pentru echipament cu elemente reflectorizante

Zilele mai scurte ale iernii și condițiile meteorologice neprevăzute pot face ca vizibilitatea să devină o preocupare majoră. Pentru a-ți crește șansele de a fi observat în trafic, este important ca echipamentul moto pe care îl porți să aibă elemente reflectorizante. Acestea sunt cruciale, atât pentru siguranța ta, cât și a celor din jurul tău, mai ales atunci când te deplasezi în condiții de lumină redusă sau de întuneric.  Optează pentru modele ce integrează astfel de elemente sau aplică bandouri reflectorizante pe echipament pentru a spori vizibilitatea în condiții dificile.
Așadar, pentru a face față cu brio provocărilor sezonului rece, ai nevoie de echipamentul moto potrivit. Alege să porți hainele în straturi, investește într-o geacă de calitate, dar și în accesorii pentru protecția capului, mâinilor și a picioarelor, iar astfel mersul pe două roți va rămâne o plăcere. La Motoboom te așteaptă o gamă largă de echipamente și accesorii calitative, care te vor ajuta să atingi gradul de confort pe care ți-l dorești! Nu uita să acorzi atenție suplimentară vizibilității și condițiilor de drum, pentru o experiență de condus iarna mai sigură și mai plăcută!