Ducati va lansa un Scrambler de capacitate mare
Se pare ca cei de la Ducati intentioneaza sa mareasca gama Scrambler, un model care a avut un succes peste asteptari in randul motociclistilor, fiind cea mai bine vanduta motocicleta din gama Ducati inca de la prima sa aparitie pe piata moto. Zvonurile despre un nou motor mai mare pentru motocicletele Ducati Scrambler au aparut in urma declaratilor lui Federico Sabbioni, managerul pentru acest proiect.
La ceremonia de lansare a noului model Ducati Scrambler Sixty2, care a avut loc zilele trecute in Barcelona, Federico Sabbioni a declarat: „Este loc si pentru ceva mai mare. Vom vedea ce va fi, avem deja cateva idei la care ne gandim. La Ducati exista un vulcan de idei. Este posibil sa dezvoltam motorul actual de 800cc pentru aceasta gama sau poate chiar sa-i marim capacitatea.”
Dupa aceste declaratii, jurnalistii moto se asteapta ca in viitorul apropiat sa fie lansat un nou model Ducati Scrambler, propulsat de un motor cu o capacitate de 1100cc si care sa respecte norma de poluare Euro 4. Va reamintim ca italienii au prezentat in toamna anului trecut la EICMA Milano inca doua versiuni noi pentru gama Scrambler.
Este vorba despre modelele Ducati Scrambler Flat Track Pro si Ducati Scrambler Sixty2. Daca prima varianta este o motocicleta bazata pe versiunea Scrambler Full Throttle, celalalt model expus la EICMA este o motocicleta propulsata de un motor complet nou, de capacitate mai mica.
Fiind racit cu aer, noul motor Desmodromic are o capacitate de 399cc, doi cilindri si ofera o putere de 41 cp la o turatie de 8.750 rpm si un cuplu maxim de 34 Nm la 7.750 rpm. Italienii spera ca prin lansarea noului Scrambler Sixty2 sa atraga si mai multi fani ai acestui segment, fiind o motocicleta destinata segmentului entry-level.