Favorite Wish List 0 Cosul meu
Produse
Curățarea carburatorului de scuter: sfaturi practice și produse recomandate
05 Aug

Curățarea carburatorului de scuter: sfaturi practice și produse recomandate

Publicat de: Motoboom

Dacă ai o motocicleta sau un scuter mai vechi, care pornește greu, cu un motor care sună  neuniform sau se poticnește când îi dai puțină benzină, atunci, “buba” ar putea să fie de la carburator - problemă la fel de frecventă precum defecțiunile electrice. Vestea bună însă, este că procesul de curățare carburator scuter 4T se face relativ ușor, așa cum vei descoperi în continuare, în rândurile dedicate acestui proces de mentenanță, care ar trebui făcut periodic, de către toți posesorii responsabili de scutere, care nu vor să arunce cu bani fără rost pe consumabile costisitoare,

De ce este important să cureți carburatorul de scuter?

Deseori considerat pe nedrept, un aspect neimportant de către prea mulți posesori de scutere, păstrarea unui carburator curat este esențial pentru a preveni o serie de probleme cu motorul tău. Un carburator curat ajută motorul să funcționeze corect, previne coroziunea, dar și costurile mari de întreținere. De asemenea, va ajuta scuterul să mențină consumul de carburant la un nivel optim, dar va și conserva puterea motorului tău.

Să începem totuși și cu puțină teorie mecanică, mai ales când vine vorba despre începători în acest domeniu. Deși, nu trebuie să știi totul despre modul în care funcționează un carburator, unele lucruri nu ar strica să le cunoști. Așadar, benzina pătrunde în carburator (de obicei prin partea de jos) în vasul de combustibil. Motorul aspiră apoi benzina printr-o serie de orificii minuscule pentru a furniza motorului un raport precis de aer și combustibil.

Problemele apar, în general, deoarece carburatorul se bazează pe combustibil care trece prin acele orificii foarte mici despre care vorbeam și care, pot fi ușor blocate de resturi și depuneri adunate în timp. Acest lucru este deosebit de comun pentru orice tip de scuter cu ardere internă – este nevoie doar de puțină rugină din rezervor sau de un mic fragment de etanșare care a fost mâncat, pentru a înfunda o mare parte a carburatorului, ceea ce limitează apoi pătrunderea combustibilului în camera de ardere. Deci, iată de ce este atât de important să faci o curățare carburator scuter ca la carte!

Curățarea carburatorului de scuter: pași și sfaturi practice

În procesul de curățare carburator scuter 4T este important să utilizezi un produs profesional  precum o soluție specială sau un spray de curățare carburator non-coroziv, care să nu dăuneze sau să degradeze nicio bucată de plastic sau cauciuc de pe piesă. Specialiștii recomandă evitarea utilizării oțetului, din cauză că, acidul acetic face metalul să fie predispus la rugină. De asemenea, înălbitorul de uz casnic cumpărat din magazin, nu trebuie utilizat niciodată, deoarece, hipocloritul de sodiu întâlnit în aceasta substanță, va coroda metale precum oțelul și aluminiul și va degrada ireversibil, garniturile cauciucate.

Pregătirea soluției de curățare carburator scuter

Diluați soluția de curățare carburator într-un recipient mare, prin amestecarea unei părți de soluție, cu 3 părți apă.

Verifică filtrul de aer să fie curat

Înainte de a curăța carburatorul, verifică filtrul de aer pentru a te asigura că aerul care intră în carburator este curat și fără blocaje. Un filtru de aer murdar duce la emisii de fum negru în zona evacuării. Oprește alimentarea cu combustibil și deconecteaza bujia. Scoate carcasa și piulița-fluture de care este atașat filtrul, îndepărteaza elementul exterior și folosește un compresor cu aer comprimat, pentru a îndepărta resturile.

Demontează carburatorul

Deconectează cablul de accelerație și orice legătură sau furtunuri, folosind un clește și o șurubelniță acolo unde este necesar. Îndepărtează orice capac sau cleme care țin carburatorul în poziție, inclusiv clema furtunului care îl conectează la conducta de combustibil. Scoate carburatorul, iar cu aer comprimat, elimină orice exces de murdărie de pe carcasa exterioară. Dacă nu ești familiarizat cu această procedură sau ți se pare dificil, dă un search pe google sau youtube: curățare și reglare carburator 4 timpi sau veniți în service-ul Motoboom pentru a primi ajutor specializat!

Scoate flotorul carburatorului

Scoate șurubul care ține în poziție flotorul carburatorului (acel container plutitor în formă de bol), având grijă să nu verși benzina rămasă în interiorul vasului flotant. Acest element este unul dintre cele mai comunce locuri unde se formează depunerile nedorite în carburator. De asemenea, scoate știftul pe care pivotează plutitorul și pune-l deoparte, într-un loc sigur. Acum, trage flotorul direct din carcasă.

Îndepărtează restul elementelor din carburator

Îndepărtează celelalte componente detașabile (clapete, camere nivel, jiglere, plutitor). Notează-ți locația și amplasarea exactă a componentelor demontate ale carburatorului, pentru ca, după curățare, să știi să le montezi la loc, în aceeași ordine pe scuter.

Înmoaie și curăță carburatorul și restul componenetelor

Pune carburatorul, plutitorul și alte componente ale carburatorului, într-un recipient mare cu soluția diluată și înmuiați bine. Utilizează o perie de alamă pentru a curăța toate componentele metalice și o perie rigidă din nailon, pentru a curăța piesele de plastic. Asigura-te că și orificiile de ventilație sau piesele mici sunt spălate în soluția diluată de curățare carburator.

Clătește și usucă

Clătește toate componentele carburatorului într-o găleată cu apă curată și lasă-le să se usuce complet în aer liber. Pentru găuri și orificiile mici, folosește compresorul de aer comprimat pentru a îndepărta orice exces de umiditate.

Reasamblează carburatorul și montează-l la loc

Reasambleză cu grijă carburatorul și monteaza-l pe motor. Asigură-te că ai făcut toți pașii necesari pentru reglare carburator 4 timpi, reconectând toate furtunurile, clemele și firele în aceeași ordine în care le-ai și demontat.

Produse recomandate pentru curățarea carburatorului de scuter

Spray de curățat carburatorul

Evident, scoaterea carburatorului de pe scuter este mai dificilă decât curățarea efectivă a acestuia, deoarece furtunurile de admisie sunt uneori dificil de scos și de remontat. În plus, trebuie să scoți și cablul de accelerație, care îți poate da uneori, adevărate bătăi de cap. Deci, prima etapă este să încerci să cureți, fără să întâmpini probleme de reglare carburator 4 timpi, dând-ul jos de pe scuter.

În acest sens, de mare ajutor, va fi spray-ul de curățat carburator Motul Carbu Clean care se pulverizează direct în galeria de admisie. Cu acest produs profesional, disponibil și în oferta Motoboom, vei elimina ușor depunerile de pe clapete, camere nivel, jiglere, plutitoare, stabilizând relantiul și îmbunătățind accelerația motorului tău.

Soluție lichidă pentru curățarea carburatorului

În cazul în care pulverizarea cu spray nu este suficientă pentru curățarea totală a carburatorului, o soluție lichidă cu rol degresant va funcționa de minune. De această dată, vorbim despre demontarea părților componente ale carburatorului și scăldarea lor într-o soluție diluată după formula: 1 la 3 părți apă. Deși, în acest caz, procesul va fi mult mai elaborat, carburatorul va putea fi curățat perfect, reușind să elimini într-un procent aproape de absolut, toate depunerile din interiorul carburatorului.

Detergent petru carburator

Tot de la Motul, poți alege și un detergent special de curățare carburator scuter, conceput special pentru îndepărtarea nămolului, depozitelor, rășinilor carburatorului, duzelor, rezervoarelor, supapelor, plutitorilor, tuburilor de venturi și în principal, a tuturor componentelor carburatorului. Cu motorul oprit, scoate filtrul de aer și injectează detergentul în galeria de admisie. Așteaptă zece minute. Repetă operația, dacă este necesar, pulverizând, cu motorul pornit, pe duze și supape. Pentru o curățare mai profundă, demontați carburatorul sau injectorul.

Așadar, curățarea carburatoului este un proces extrem de important pentru buna funcționare a scuterului tău, din motive evidente, dar și din altele la care, poate nu te așteptai. În special atunci când lucrezi pe un scuter mai vechi, trebuie să fi foarte atent la rutina normală de pornire a acestuia. Diferă de la model la model și de la carburator la carburator, iar ceea ce funcționează pe un motor, nu te asigură că va funcționa pe altul. În plus, un carburator necurățat îți va face dificilă pornirea scuterului, iar cu lovituri repetate pe pedala de de kick starter, în timp, îți vei pierde și bateria.

Pentru toate problemele legate de întreținere, reglare și curățare carburator scuter 4T, dar și pentru restul serviciilor de mentenanță, Motoboom este locul perfect. Aici găsești un univers complet de accesorii, echipamente și produse de îngrijire pentru scuterul tău, dar și piese destinate celor mai renumite modele de scutere și motociclete.

Așa că, nu mai sta pe gânduri și vizitează showroom-ul nostru! Vei primi sfaturi utile de la profesioniști adevărați și vei avea ocazia să vezi cu ochii tăi, o gamă întreagă de scutere disponibile din stoc, la prețuri gândite special pentru fiecare tip de buget în parte.