Culori noi pentru Honda Grom in 2015
Constructorul japonez Honda a anuntat doua scheme noi de culori pentru ultima versiune a modelului Honda Grom, lansata anul trecut pe piata. Honda Grom este o motocicleta compacta dar cu o atitudine mare iar pentru 2015, aceasta va fi disponibila si in noile culori galben sau alb. Va reamintim ca anul trecut, acest model era disponibil doar pe culorile negru sau rosu.
„Suntem bucurosi sa anuntam si ultima noutate pentru gama de motociclete Honda 2015. Prin prezentarea noilor culori pentru modelul Honda Grom, care s-a bucurat de un real succes, mai ales in SUA, vom incheia seria noutatilor pentru gama Honda 2015” a declarat Lee Edmunds, managerul American Honda.
Cunoscuta pe alte piete sub numele de MSX125, Honda Grom este propulsata de un motor cu un singur cilindru si doua valve, racit cu aer, avand o capacitate de 125 cc. Acesta beneficiaza de sistemul de injectie Honda PGM-FI, mostenit de la modelul Honda Wave 125i, o motocicleta foarte populara pe piata din Asia. Motorul dezvolta o putere de doar 9,7 cp la 7000 rpm, avand un cuplu maxim de 11 Nm la o turatie de 5500 rpm.
In clipul de mai jos puteti vedea la ce se poate folosi mica motocicleta Honda Grom: