
Can-Am Maverick X3 – cel mai bun SSV din Raliul Dakar
Can-Am Maverick X3 a câștigat și anul acesta Raliul Dakar la clasa SSV, o clasă unde, practic, nu a avut nicio concurență, majoritatea echipelor participante optând pentru acest model de vehicul. Este cel de-al patrulea an consecutiv în care Maverick X3 termină pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. O altă performanță istorică e dată de distanța cumulată parcursă de echipele care au pilotat Maverick X3 în ediția din acest an a Raliului Dakar: 183,504 km în cele 10 zile, fără probleme serioase.
Echipajul format din Francisco López (Chile) și Juan Pablo Latrach Vinagre (Chile) a câștigat marele premiu combinat, atât la categoria Lightweight Vehicle (unde a concurat și echipa din România Transcarpatic Rally Team formată din Claudiu Barbu și Marius Lupu care a fost nevoită să abandoneze), cât și la clasa Side-by-Side.
“Este un vis devenit realitate, să fii pe cea mai înaltă treaptă a podiumului în cel mai greu raliu din lume; a implicat multă muncă și pregătire, dar nu am fi reușit fără vehiculul potrivit: Can-Am Maverick X3”, a declarat Francisco López. “Mașina asta înfruntă orice, te poți baza pe ea indiferent de provocări, că ești în nisip, pe stânci sau în noroi. În Raliul Dakar trebuie permanent să te adaptezi și Maverick X3 e echilibrul perfect între viteză, manevrabilitate și performanțe pentru a câștiga cursa.”
Can-Am Maverick X3, precum și restul vehiculelor side-by-side de la Can-Am, se pot comanda la Motoboom, multe dintre acestea având prețuri promoționale.