
Can-Am Maverick 2015
Side-by-side-urile sportive din seria Maverick a constructorului canadian BRP Can-Am, lansate pe piata doar anul trecut, nu vor beneficia de imbunatatiri majore pentru 2015. Singurele noutati pregatite de Can-Am pentru anul viitor se refera doar la modelul Maverick X mr, un side-by-side dezvoltat special pentru noroi.
Can-Am Maverick X mr 2015 vine in plus fata de versiunea din acest an cu o noua schema de culori camuflaj (Digital Camo & Manta Green), amortizoare noi FOX Podium X RC2.5 HPG si cu noua treapta de viteza extra low L-gear, folosita si pe modelul Outlander 6x6. Aceasta treapta asigura o tractiune mai buna cu 16% fata de treapta L standard prezenta pe restul modelelor.
Restul modelelor din gama Can-Am Maverick raman neschimbate pentru 2015. Toate versiunile Maverick sunt propulsate de acelasi motor Rotax 1000R ce dezvolta 101 cp, fiind unul dintre cele mai puternice motoare de pe piata care echipeaza un vehicul side-by-side.
Astfel, versiunea Can-Am Maverick dispune pentru 2015 de 4 pachete de echipare: Can-Am Maverick Standard, Can-Am Maverick X rs DPS, Can-Am Maverick X xc si varianta pentru noroi Can-Am Maverick X mr. Modelul cu patru locuri Can-Am Maverick MAX va fi disponibil doar in 2 variante de echipare: Can-Am Maverick MAX Standard si Can-Am Maverick MAX X rs DPS.
Lansate pe piata in 2013, noile modele Can-Am Maverick sunt primele vehicule 100% sportive din gama Can-Am. Prin lansarea gamei Maverick, constructorul canadian Can-Am BRP (Bombardier Recreational Products & Vehicles) si-a facut debutul pe segmentul vehiculelor side-by-side sportive, performantele oferite de acestea fiind greu de egalat.
Â
Â