Favorite Wish List 0 Cosul meu
Produse
Suzuki teaser – DR BIG sau alt V-Strom
28 Oct

Suzuki teaser – DR BIG sau alt V-Strom

Publicat de: Motoboom

 

Suzuki anunță printr-un filmuleț teaser, o premieră mondială pe data de 5 noiembrie, la Salonul de la Milano.
Destul de secretoși în această privință, nu vedem nimic care să ne sugereze despre ce ar putea fi vorba.


Au existat zvonuri despre readucerea la viață a unui model legendar, DR BIG, pentru a rivaliza cu Honda CRF 1100 L Africa Twin, BMW F850GS, Triumph Tiger 800, KTM 790 Adventure sau Yamaha Tenere 700. Nu ar fi chiar o surpriză, pentru că cei de la Suzuki au reînviat și Katana, un alt nume emblematic al anilor ’80-’90.

Există însă și posibilitatea de a vedea numai o modernizare a gamei V-Strom, care deși a fost un real succes, este depășită de ceea ce oferă acum concurența, în special în ceea ce privește performanțele în off-road, unde V-Strom este defavorizat de roata de față de 19 inch (modelele antemenționate au 21 inch) și de suspensiile setate pentru uz preponderent stradal. În acest segment, pe lângă ciclistică și suspensii, standardul e dat de sistemele electronice moderne, cu control al tracțiunii pe multiple trepte, ABS pentru viraje, moduri de pilotaj sau unitate de măsurare a maselor inerțiale (IMU).