Toate exemplarele ediției Yamaha R1 GYTR s-au vândut on-line în câteva ore
Toate exemplarele ediției Yamaha R1 GYTR s-au vândut on-line în câteva ore

Toate exemplarele ediției Yamaha R1 GYTR s-au vândut on-line în câteva ore


11:27, 04 Ianuarie 2019
 

În toamna anului trecut, la EICMA a fost prezentată Yamaha YZF-R1 GYTR 2019 care aduce un omagiu primei serii R1, devenită între timp o legendă. Carenele au aceleași culori ca și modelul ieșit pe piață în 1998, dar ceea ce se găsește sub ele e altă poveste. YZF-R1GYTR 2019 va fi produsă într-un număr de numai 20 de exemplare și – de sărbători – a putut fi comandată on-line pe site-ul oficial la un preț de 44.000 euro.

 

Ca și R1M  - ce beneficiază de tehnică din MotoGP - YZF-R1 GYTR 2019 este destinată folosirii pe circuit. Nu veți găsi pe ea oglinzi, semnalizatoare sau plăcuță de înmatriculare. Are, în schimb, multe sisteme electronice reunite într-o unitate centrală cu hărți pentru circuit și butoane lângă manșoane precum modelele pentru MotoGP.

 

Pe față este o furcă Öhlins FGRT 219 cu multiple posibilități de reglaj, la fel este și amortizorul central Öhlins TTX36 GP, frânele sunt de la Brembo cu leviere RCS și cursă foarte scurtă. Evacuarea completă Evolution 2 semnată Akrapovič este din titan, protecțiile pentru motor sunt de la Gilles Tooling. Chiar dacă nu se vede la prima vedere sub combinația de culori alb-roșu, carenajul e realizat integral din fibră de carbon.

 

“Yamaha intenționează să fabrice numai 20 de unități R1 GYTR 20th Anniversary și – după cum ne așteptam – acestea s-au vândut în câteva ore. Am păstrat aplicația deschisă pentru a verifica toate comenzile și acum putem confirma că avem contracte semnate pentru toate cele 20 de exemplare”, a declarat un reprezentant Yamaha responsabil de relațiile cu clienții.

Taguri

Adauga tag