Suzuki pregătește un Adventure – DR1000
Suzuki pregătește un Adventure – DR1000

Suzuki pregătește un Adventure – DR1000


13:11, 07 Februarie 2019
 

Îl mai țineți minte pe DR 800 Big? La începutul anilor ’90, când scena “Adventure” nu era în vogă ca astăzi, Suzuki se mândrea cu cel mai mare monocilindru, care mai avea și “cioc” pe deasupra (aripa de sub far prelungită). Seria DR a crescut atunci de la 650, 750 și ulterior la 800cmc DR Big, cu specificații pe care ni le-am dori și astăzi: 185kg la gol și un rezervor imens de 29 de litri. Între timp, autonomia motocicletelor din clasă s-a redus (rezervoarele au în cca 17-19 litri), iar modele din această categorie cu o masă mai mică de 200kg nu mai există.


DR Big a fost retras din producție în 1999, dar moștenirea sa e ușor de observat în designul motocicletelor adventure de astăzi. Și iată că – peste două decenii – cei de la Suzuki vor să revină cu un model ce ar rivaliza cu Honda Africa Twin, Triumph Tiger, Yamaha Tenere sau BMW GS. Cel puțin, așa susține publicația Trailridersmag: există informații din interiorul firmei nipone că în 2020 va fi pus în vânzare un model capabil în off-road cu motor de 1000cmc.


Nu vom vedea un motor nou, ci va fi folosit cel de pe V-Strom 1000, cu doi cilindri în V, care scoate 101 cai putere la 8.000rpm și un cuplu de 103Nm la 4.000rpm. În schimb, ciclistica va fi alta, cadru redesenat, roată pe față de 21 inchi, lungă cursă a suspensiilor. Sisteme electronice moderne, un rezervor mare și un preț accesibil ar fi necesare pentru ca viitorul model să fie competitiv într-o categorie atât de aglomerată și de disputată.

Taguri

Adauga tag