
O noua super-motocicleta americana
Vanguard Motorcycles pregateste lansarea unei super-motociclete. Este vorba de Vanguard Roadster, un naked futurist care te duce cu gandul la filme SF precum Star Trek sau RoboCop.
Noua motocicleta va fi prezentata la New York Motorcycle Show, impreuna cu inca doua modele Cruiser si Racer care nu au fost inca dezvaluite.
Vanguard Roadster da dovada de inginerie la superlativ, fiind construita aproape in totalitate din metal si carbon si vine echipata cu un motor S&S X-Wedge, 56-degree V-twin de 1917 cmc.
Aceasta baneficiaza de cea mai noua tehnologie din domeniu avand sistem de suspensii Ohlins cu o furca inversata pe fata si un mono-amortizor pe spate inchis intr-o carcasa metalica. Sistemul de franare este asigurat de Brembo cu doua discuri pe fata si unul pe spate, iar evacuarea este ascunsa in sa.
Interesant este ca motocicleta nu are oglinzi iar sistemul de iluminat este incastrat in cadrul motocicletei. CEO-ul companiei Francois-Xavier Terny sustine ca motocicleta beneficiaza de o camera video amplasata sub saua acesteia, nefiind necesare oglinzi.
Cu toate acestea motocicleta cantareste doar 250 kg si are un rezervor din carbon de 21 litri. Pretul de plecare va fi aproximativ 30.000 Dolari si va fi disponibila in showroom-uri din anul 2018.