
Noul Piaggio Liberty Delivery, scuterul pentru profesionști
Disponibil cu două capacități cilindrice, 50 și 125cmc, noul scuter Liberty Delivery de la Piaggio se adresează profesioniștilor din distribuție care au nevoie de mobilitate și rapiditate în oraș, fără să își pună întrebări referitoare la locul de parcare. Are mai mute configurații de echipamente posibile cu soluții de transport încăpătoare și interesante. Firmele ce livrează mâncare la domiciliu ar trebui să aibă cel puțin un astfel de scuter în dotare.
Varianta Delivery are la bază ultracunoscutul Piaggio Liberty (și el disponibil cu cilindree de 50 sau 125cmc), cu motorul într-un singur cilindru și patru timpi dotat cu tehnologia i-jet ce garantează prestații bune cu un consum redus. Au fost modificate cadrul și suspensiile, astfel că scuterul Delivery poate transporta pe portbagaje o masă respectabilă de 65kg (40 pe cel din spate și 25kg pe portbagajul din față).
Modelul superior, cel cu capacitatea cilindrică de 125cmc are sistemul CBS, cu frânare combinată. Printre configurațiile posibile, pe portbagajul de spate se poate monta un Top Box de 75 litri sau chiar un Food Box de 85 litri destinat pentru transportul alimentelor, cu termoizolație la interior. În față sunt două genți Utility Bag valabile, de 35 sau de 40 litri.
Noul scuter Piaggio Libery Delivery poate fi comandat la MotoBoom la un preț ce urmează a fi comunicat.