
Noua generație de radare mobile, mici cât un binoclu
Te văd de la distanță, depistează viteza, înregistrează pe card SD și au omologare internațională. O nouă generație de radare mobile pentru poliția rutieră, intitulate TruSpeed SE, este acum în teste. Arată ca un mic binoclu, cântăresc aproximativ 400 de grame și – cu dimensiunile de 132 x 114 x 53mm – nu au nevoie de niciun trepied sau altfel de suport. Datorită unui fascicol laser integrat, orice vehicul aflat în raza vizuală poate fi monitorizat.
Prețul unui asemenea dispozitiv este de 1850 euro și deocamdată sunt testate – împreună cu alte aparate similare – de către poliția britanică, așadar dacă intenționați să vă faceți concediul acolo, fiți sensibili cu accelerația. TruSpeed SE are în partea de jos un buton cu ajutorul căruia polițistul face un print screen ce conține dovada care va fi trimisă instanței, în cazul în care doriți să contestați amenda primită.
Între timp, în România, o modificare legislativă privind mașinile cu radar care nu poartă inscripțiile poliției a trecut de comisia juridică și va merge în plen pentru vot. Dacă va fi promulgată, legea prevede că polițiștii nu vor mai avea voie să folosească mașini cu radar fix neinscripționate, iar agenții cu radarul mobil nu pot fi la o distanță mai mare de 10m de mașina poliției.