Favorite Wish List 0 Cosul meu
Produse
MotoGP: Suzuki pe primul loc dupa testele de la Phillip Island
22 Feb

MotoGP: Suzuki pe primul loc dupa testele de la Phillip Island

Publicat de: Motoboom

Zilele trecute a fost programata, pe circuitul Phillip Island din Australia, cea de-a doua sesiune oficiala de teste MotoGP din 2016. Marc Marquez a obtinut cel mai bun rezultat in cea de-a treia zi a testelor din Australia. Cu toate acestea, cea mai buna performanta, dupa trei zile de teste, i-a apartinut spaniolului Maverick Vinales. Pilotul Suzuki a stabilit reperul in a doua zi si a fost mai rapid decat Marquez cu 2 sutimi de secunda la general.


Astfel, Vinales continua sa impresioneze atat echipa Suzuki, cat si team-managerii echipelor rivale. Daca in prima zi aparitia ploii a facut ca pilotii sa ruleze destul de putin si cu timpi nesemnificativi, urmatoarea zi a adus o vreme mai prielnica si toti pilotii oficiali au completat mai bine de 50 de tururi.


In spatele lui Vinales s-a clasat Marc Marquez, care a incheiat cu al doilea timp, devansand perechea Yamaha ce dominase testul precedent de la Sepang. Prima etapa a sezonului MotoGP 2016 este programata pe 17 martie la Losail in Qatar. Ramane de vazut daca cei de la Yamaha vor avea un adversar pe masura in 2016, avand in vedere ca au dominat anul trecut iar in primele teste ale noului sezon s-au clasat pe primele doua locuri.


Favoriti in 2016 raman aceeasi patru piloti ai echipelor de uzina Yamaha si Honda: Lorenzo, Rossi, Marquez si Pedrosa. Este greu de crezut ca cei de la Ducati sau Suzuki vor putea sa ameninte podiumul in noul sezon al Campionatului Mondial de Motociclism Viteza.