Favorite Wish List 0 Cosul meu
Produse
MotoGP: Modificari pentru calendarul 2016
04 Nov

MotoGP: Modificari pentru calendarul 2016

Publicat de: Motoboom

Federatia Internationala de Motociclism FIM a publicat inca o versiune a calendarului oficial provizoriu pentru sezonul 2016 al Campionatului Mondial de Motociclism Viteza, iar conform acestuia noul sezon de MotoGP va avea 18 runde. Modificarile aduse de noua versiune a calendarului MotoGP se refera la ordinea curselor din Asia, care va fi pastrata la fel ca in acest sezon (Japonia, Australia si Malaezia), desi initial se anuntase schimbarea acestor curse in ordinea Malaezia, Japonia si Australia.


De asemenea, Marele Premiul al Germaniei, prevazut initial pe 10 iulie, a fost avansat cu o saptamana, fiind programat in locul rundei din Marea Britanie, care a fost reprogramata pe 4 septembrie. Etapa din Malaezia nu va mai avea loc pe 9 octombrie, ci pe 30 octombrie, ceea ce va intarzia ultima etapa a sezonului, cea de la Valencia (Spania) fiind stabilita pe 13 noiembrie.


La capitolul noutati pentru sezonul 2016 de MotoGP putem aminti introducerea in calendar a Marelui Premiu al Austriei, programat pe data de 14 august 2016, pe circuitul Red Bull Spielberg. Aceasta runda va inlocui cursa de la Indianapolis, SUA. Noul sezon va incepe conform traditiei ultimilor ani, la 20 martie in nocturna pe circuitul Losail din Qatar, iar cortina se va trage pe 13 noiembrie pe circuitul Ricardo Tormo din Valencia.


Mai jos aveti calendarul provizoriu 2016 al Motomondialului de Viteza, cu noile modificari:


20 Martie – Qatar – Losail International Circuit
3 Aprilie – Argentina – Autodromo Termas de Rio Hondo
10 Aprilie – Austin (Texas) – Circuit of the Americas
24 Aprilie – Spania – Jerez de la Frontera
8 Mai – Franta – Le Mans Circuit
22 Mai – Italia – Mugello Circuit
5 Iunie – Catalunya – Circuit de Barcelona
26 Iunie – Olanda – TT Assen
17 Iulie – Germania – Sachsenring
14 August – Austria – Red Bull Spielberg
21 August – Cehia – Automotodrom Brno
4 Septembrie – Marea Britanie – Silverstone Circuit
11 Septembrie – San Marino – Misano World Circuit Marco Simoncelli
25 Septembrie – Aragon – MotorLand Aragon
16 Octombrie – Japonia – Twin Ring Motegi
23 Octombrie – Australia – Phillip Island
30 Octombrie – Malaezia – Sepang International Circuit
13 Noiembrie – Valencia – Ricardo Tormo-Valencia