Favorite Wish List 0 Cosul meu

Suzuki a prezentat noul GSX-S1000GT – roadsterul devine Grand Tourer

heading_title

Suzuki a trecut anul acesta modelul GSX-S1000 printr-o revizie ce a adus mai multe modernizări, pentru a se alinia cu motocicletele concurenței și cu cerințele pieței. Fanii firmei se întrebau ce se întâmplă cu varianta F (carenată), pentru că despre GSX-S1000F nu s-a anunțat nici măcar un teaser, au apărut doar speculații pe forumuri.

Presa de specialitate, distribuitorii și clienții au fost luați prin surprindere: într-adevăr, GSX-S1000F are un succesor. Prioritare la noul model au fost confortul pilotului și al pasagerului (F era o „sportivă confortabilă”, GT e un „sport-tourer” în adevăratul sens al cuvântului), parbrizul, carenajul protectiv și șaua au fost reconcepute (pasagerul are acum la dispoziție și mânere), ghidonul și scărițele au inserții de cauciuc pentru reducerea vibrațiilor. Ambreiajul asistat are o acționare mai delicată, pe ghidon e acum și un buton pentru asistarea vitezei de croazieră. 

Spre deosebire de fratele naked GSX-S lansat anul acesta, varianta GT are pe bord un ecran TFT colorat cu diagonala de 6.5-inch ce integrează conectivitatea cu telefonul, permite navigația cu hărți (deci nu e sistem cu săgeți turn-by-turn), se pot efectua apeluri sau răspunde la acestea, se controlează muzica sau se accesează chiar și calendarul cu evenimente.

Toate luminile sunt cu LED, tehnologia include sistemele inteligente SIRS, rezervorul de 19 litri asigură o autonomie de cca 320 km. Cei de la Suzuki spun că parbrizul, carenele și oglinzile – principalele elemente care diferențiază GT de varianta naked – au fost îndelung testate în tunelul aerodinamic pentru eficiență și stabilitate la viteze mari și pentru a reduce oboseala pilotului.

Un astect criticat la vechiul  GSX-S1000F era lipsa unui sistem de bagaje din catalogul de accesorii originale. Acum, există două genți laterale care se pot comanda în culoarea motocicletei, fiind destul de încăpătoare și pentru a găzdui o cască integrală.

În rest, se păstrează aceeași parte tehnică, precum motorul de la legendarul GSX-R K5, suspensiile KYB, frânele Brembo montate radial cu ABS standard.

O altă diferență între GSX-S roadster și GT e dată și de jante: dacă la naked acestea au trei brațe, pe varianta carenată acestea au șase brațe și sunt echipate cu pneurile  Dunlop Roadsport 2.

Suzuki  GSX-S1000GT va fi disponibil în trei variante de culoare (albastru deschis, albastru închis și negru) și va avea un preț de 12.690 euro (TVA inclus).